Majoritatea vedetelor prezente la petrecere au respectat dress code-ul. Iată cum și-au făcut apariția concurenții și ispitele de la Insula iubirii la VIVA! Influencers Party 2024! Au atras toate privirile și au strălucit de-a dreptul în ținutele pe care le-au ales!
Iustina Loghin, una dintre cele mai controversate concurente de la Insula Iubirii, și-a etalat mândră sarcina avansată. Ea a ales să poarte o rochie lungă, galbenă, care a avantajat-o, în timp ce soțul ei, Cornel Luchian, a purtat un costum simplu, negru.
Marcel Andrei, ispita de la Insula iubirii a apărut la eveniment cu un costum verde închis, cămașă albă și o cravată vișinie. El a accesorizat ținuta cu un baston elegant, care a avut un leu auriu în vârf.
Armina Grigoraș, iubita lui, care l-a acompaniat la petrecere, a optat pentru o rochie lungă până în pământ, crăpată pe picior, turcoaz și pantofi negri cu toc. Partenera de viață a lui „Maluma de România a accesorizat ținuta cu bijuterii din argint și o geantă de brand neagră, scrie revista VIVA.
Iustina și Cornel au stabilit nunta înainte de a veni la Insula iubirii, sezonul 8
Iustina şi Cornel îşi consumă povestea de iubire la foc intens. Cei doi şi-au făcut deja primele jurăminte, după un an de relaţie şi au planuri serioase împreună. Dar înainte de a face pasul cel mare au nevoie de testul Insulei.
„Am stabilit data nunţii! Am dat avans pentru toate! Cea mai minunată zi din viaţa mea va fi ziua nunţii mele!”, a dezvăluit Iustina la castingul pentru cel de-al optulea sezon Insula Iubirii, acolo unde cei doi parteneri şi-au spus povestea vieţii lor şi au oferit detalii despre cererea în căsătorie.