„Insula Iubirii” îi aduce pe concurenți în cel mai dramatic punct: marea confruntare cu partenerii, după 21 de zile, şi aflarea răspunsului pentru care au venit, scrie a1.ro.
„Cum alegeţi să plecaţi de pe insulă?”, va fi întrebarea pe care Radu Vâlcan le-o va adresa celor cinci cupluri. De asemenea, ei vor face declarații despre cum sunt ei acum, la mai bine de 6 luni de la încheierea experienţei.
„Sunt atât de în aer, încât am impresia că mi-a dat cineva drumul de la înălțime fără parașută și o să mă izbesc de pământ când o să plec de-aici”, va dezvălui Ema Oprișan. După o confruntare fierbinte, cu ispita rivală, fiecare a aflat adevăruri grele despre partener şi despre problemele din relaţie, iar anumite regrete încep să iasă la iveală. „Mi-ar fi plăcut să am mai mult tupeu, atât!”, a declarat şi Marius Moise.
Astfel, duminică are loc una dintre cele mai aşteptate confruntări, la ceremonia finală a focului. Insula îi va aduce faţă în faţă pe partenerii din cuplu, după 21 de zile de test. Cum decid să o părăsească – împreună, singuri sau alături de un alt partener – este o alegere care le aparţine în totalitate.
Cuplul care a părăsit „Insula Iubirii” înainte de marea finală
Cuplul eliminat de la „Insula Iubirii” e format din Marius Budin și Ana Maria Măriuță. Cei doi au părăsit show-ul pe 19 august, înainte de marea finală, la votul concurenților. „Chiar vreau să se schimbe ceva”, a spus concurentul după experiența trăită în emisiune.
„Astăzi a avut loc o ceremonie a focului specială, o ceremonie la care au participat fetele și au avut de luat o decizie foarte importantă. Au eliminat un cuplu de pe Insula Iubirii. În urma voturilor, fetele și băieții din cealaltă vilă au decis”, a fost anunțul făcut de prezentatorul Radu Vâlcan.
Ulterior, el a spus și numele cuplului care părăsește emisiunea de la Antena 1 înainte de finală. Marius Budin și Ana Maria Măriuță au fost votați, așa că ei și-au făcut bagajele și au plecat de pe insulă.
„Cei care vor părăsi Insula Iubirii în această seară sunt Marius Budin și Ana Maria. O să mergi să îți faci bagajul și te vei întâlni cu partenera ta. Îți mulțumesc foarte mult”, a mai spus prezentatorul TV.
„A fost surprins în momentul în care a fost anunțat că trebuie să își facă bagajul”, a mărturisit Răzvan Kovacs. „M-am simțit oribil când am văzut fața aia, el nu se aștepta”, a mai adăugat ispita Daria Cuflic.
Chiar dacă a părăsit emisiunea, Marius Budin a spus că este foarte fericit pentru că se va întâlni cu Ana Maria Măriuță: „Sunt foarte fericit, ce să zic. O să mă văd cu iubita mea. Cu siguranță ne-a fost de folos această experiență. Cred că Ana o să câștige mai multă încredere în mine, la fel și familia ei. Chiar vreau să se schimbe ceva”.
Ulterior, el s-a îndreptat spre vila fetelor, unde era și iubita lui. Când Ana Maria Măriuță l-a văzut, ea i-a sărit în brațe și l-a sărutat de mai multe ori. „Toți am fost emoționați de imagine. S-au liniștit apele și am început să tăbărâm pe Marius cu întrebări”, a spus Claudia Florescu.
Apoi, cei doi și-au luat la revedere de la fete și ispitele masculine. „Gata și testul”, a declarat concurentul. „La început nu aveam încredere nici în mine, nici în Marius. Acum am încredere mare în Marius”, a adăugat Ana Maria Măriuță.