Anii au trecut, pedeapsa a fost ispășită, iar acum, în sezonul 7 de la “Vocea României”, acesta a urcat pe scena show-ului… pentru un nou drum în viață.

A ales să cânte piesa „Nothing compares 2U“, a artistei irlandeze Sinnead OConnor, și bine a făcut. Tudor Chirilă s-a întors încă din primele secunde, impresionat de timbrul gros, special, al concurentului. A urmat Smiley, apoi Loredana (cu piciorul) și Despot… chiar la final.

Ștefan Știucă a fost închis pentru trafic de droguri, în 2006

„Eşti foarte tare, foarte tare. Cred că iar e unul din momentele alea când un moment este cât o finală. E genul ăla de moment unde Less is more. Îţi mulţumesc foarte mult pentru momentul ăsta‟, a spus Tudor.

„Omule, ce mi-ai făcut?, a apucat să mai spună Adi Despot.

“Ce mi-ai făcut tu mie când ai cântat pe scena aia la Amsterdam. M-ai făcut să mă apuc de muzică. Tu şi Tudor sunteţi motivul pentru care sunt aici”, le-a răspuns concurentul.

Cât privește alegerea sa, în ceea ce privește antrenorul, Ștefan a recunoscut că venise chitit pe Adi Despot, dar a mers pe mâna lui Tudor, alături de o remarcă hazlie: „Eu lucrez în Mamaia, dar banii îi sparg în Vamă“.

Vocea Romaniei – sezonul 7: Stefan Stiuca – Nothing Compares 2 U pe vocearomaniei.protv.ro

Vocea Romaniei – sezonul 7: Stefan Stiuca – poveste pe vocearomaniei.protv.ro

CITEȘTE ȘI… Cum poţi să afli o parolă de WiFi. E incredibil de simplu


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News