După ce și-a descoperit pasiunea pentru numerologie, Vica Blochina își organizează altfel viața. De Crăciun, vedeta nu mai e alături de mama ei ca în alți ani, ci alături de prieteni. „Acum fac totul conform cifrelor și nu am niciun plan. O să vezi că foarte multă lume nu are planuri anul acesta, dar de pe 31 o să vină ideile de unde nu te aștepți. Pe 31 se vor găsi toate variantele, o să vezi.

Vica Blochina: „Eu nu am planuri și aștept”

Eu nu am planuri și aștept. De Crăciun merg la masă cu prietenii. De obicei, vine mama sau merg eu acasă, însă anul acesta voi fi singurică așa. Bineînțeles că vreau să îmi aducă Moș Crăciun foarte mulți bani. Vreau să donez mai departe, să ajut oamenii.

Vreau să vină anul nou cu multe oportunități. Știi că eu îmi scriu dorințele. Trebuie să vi le scrieți și voi începând cu data de 15, căci atunci intră energia noului an. Nu, nu de pe 1 ianuarie, pentru că în primele două săptămâni Universul ne lasă să ne mai destrabălăm puțin. Nu de pe 1, nu din beție, nu! Ai două săptămâni să te trezești din mahmureală”, a explicat Vica Blochina.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Ea și-a adus aminte și de Crăciunul din copilărie, când îl aștepta cu nerăbdare pe Moș Crăciun. Acum, ea a făcut și o glumă, a spus că „nu prea mai vin moșii”. „În copilărie, sărbătorile erau cu brazi, cu Moș. Mereu găseam ceea ce îmi doream sub brad. Acum moșii nu îmi mai plac, așa că nici la brad nu mai merg. În copilărie, Moșul era bun și îmi aducea multe cadouri, acum nu prea mai vin moșii pe la mine. De ce după o vârstă nu mai vin moșii?!”.

De ce Vica Blochina nu vrea să se căsătorească, deși a fost cerută de soție de mai multe ori

Vica Blochina a fost timp de 16 ani amanta lui Victor Pițurcă, căruia i-a dăruit un băiat, pe Edan. După despărțire, ea a avut alte relații, dar niciodată nu a ajuns la altar, deși în repetate rânduri a fost cerută în căsătorie.

Chiar în 2017, Vica Blochina a fost cerută în căsătorie de iubitul de atunci, Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi. Pe atunci, ea avea planuri mari, spunea că o să se mute la Moscova, alături de el. „Vreau să mă mut la Moscova, numai că nu știu exact când.

Depinde de cum se acomodează Edan acolo, cu școala, cum va fi cu școala. Aș vrea să ne mutăm în august. Dar vom vedea, oricum într-un an de zile ne mutăm. Acum, Edan a plecat în cantonament, la ȚSKA, marți dimineață. Iubitul meu e acolo”, a declarat Vica Blochina pentru Libertatea. În final, relația lor nu s-a concretizat cu o căsătorie, ci cu o despărțire. Ulterior, ea a preferat să fie din ce în ce mai discretă cu viața personală, nu s-a mai afișat la brațul niciunui iubit.

Când a venit vorba despre o căsătorie, ea a fost categorică. Nu are de gând să se mărite niciodată. „Niciodată nu m-am gândit și nu o să fac lucrul ăsta, nu am simțit nevoia. E foarte bine așa, crede-mă. Pentru ce, stai să îți explic. De ce m-aș mărita eu în România, ce aș avea de câștigat?!

Mă căsătoresc cu unul cu bani mulți, în România. Și mă despart de el. Păi ăla care are bani mulți, ia totul și pleacă. Ăla are relații și bani. Oricum, statul român nu ajută deloc treaba asta”, zicea ea tot într-un interviu pentru Cancan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News