Cu toatea acestea, Asociația americană a nutriționiștilor nu împărtășește poziția radicală a OMS în ceea ce privește hrana vegetariană. În condițiile unui regim alimentar bine echilibrat, vegetarianismul poate aduce beneficii pentru sănătate și poate asigura organismului toate elementele necesare, susține Asociația.
Tot anul trecut, pe lista afecțiunilor care pot fi tratate pe cale medicală, OMS a inclus iubirea. Știu că sună de-a dreptul ciudat, dar așa sună decizia. Îmi amintesc acest lucru din momentul în care a fost aprobat și am comentat destul de mult atunci, dar acum am revăzut decizia și m-a amuzat.
Așa că îmi dau seama că sunt de-a dreptul bolnavă dacă am 3 boli (vegetarianismul, consumul de hrană crudă și iubirea). Dar la cum mă simt și cum se manifestă ele, aș vrea să am numai tulburări de genul ăsta toată viața”, a scris Andreea Raicu pe blogul personal.