„E greu să mă contrazic cu el. Îl respect foarte mult. În acelaşi timp, cred că suntem născuţi să fim liber cugetători şi cred că în piesa asta de teatru numită viaţă, trebuie să avem replica noastră. Cred că dincolo de felul în care omul l-a înţeles pe Dumnezeu şi a început să-l transmită mai departe printr-o formă politică de separare a dogmei. Mie îmi place să spun că sunt creştin şi că îl iubesc pe Iisus. Chiar dacă nu o fac mereu, sau nu o fac cum trebuie, mi se pare că Biblia este Cartea Cărţilor. Acolo Iisus vorbeşte de singura religie care ar trebui să ne conducă: dragostea şi iertarea. Regulile sunt simple. Iisus a fost simplu. Noi l-am complicat.”, a spus Connect-R la „Răi Da Buni”.
„Îi dau un sfat, să citească ceea ce trebuie să citească, de fapt. Ortodoxia este adevărata credinţă, spunem noi. Este firea omului, apostolească. Este ceea ce a transmis Iisus apostolilor”, a spus zilele trecute tatăl lui Connect-R.
În cadrul aceleiași emisiuni, Connect-R a vorbit și despre proiectul său. „A venit momentul ca oamenii să mă cunoască în întregime. Connect-R a fost şi parte din sufletul meu, dar şi un produs comercial de-a lungul timpului. Am ajuns la stadiul în care cumva, îmi pot permite să mă expun aşa cum sunt eu. Odată cu acest spectacol, voi lansa şi albumul „Eu sunt Ştefan”, de pe care voi cânta şi piese personale”, a mărturisit Connect-R.
Citește și