În seara de Revelion, la Antena 1, Connect-R va avea un duel cu Puya. Până atunci, el ne-a vorbit despre Crăciunul în familie și Revelionul care mereu îl petrece pe scenă.
Libertatea: Spune-mi, te rog, cum arată pentru tine sărbătorile de iarnă ideale?
-Când spui sărbătoare, spui bucurie. Iar bucuria, dacă nu e împărtășită, nu e bucurie. Și cu cine poți să o împărtășești cel mai bine decât cu familia, nu? Dacă e în familie, e sărbătoare.
-Planurile tale cum arată pentru anul ăsta de Crăciun și de Revelion?
-De Crăciun, petrec în familie, cu fetița mea, cu mama copilului, cu părinții mei. Iar Revelion nu mai am de 24-25 de ani, pentru că muncesc, cânt.
Connect-R: „Bucur lumea, asta e meseria mea”
-Ai anumite superstiții?
-Nu, nu cred în așa ceva.
-Dar la 12 noaptea de Anul Nou, îți faci o listă de obiective pentru anul următor?
-Ferească Dumnezeu, la 12 noapte sunt pe scenă, de obicei. Bucur lumea, asta e meseria mea. Știi cum e? După o vârstă, când începi să ai cel puțin la fel de mult viitor pe cât trecut ai, nu-ți mai dorești altceva decât să fii sănătos.
-Zi-mi despre momentele tale de la Revelion. Vei fi parte dintr-un duel muzical, dar vei aduce și o altă interpretare.
-O să cânt o piesă mai veche, „Mai dă-te-n dragostea mea”. Și, sincer, a doua piesă, eu aș vrea să fie o piesă mai nouă. Încă mă gândesc, oscilez între o piesă nouă și una veche, gen „Vara, nu dorm”.
-Și, în încheiere, zi-mi, te rog, un mesaj pentru cei de acasă de final de an.
-E un final de an, poate cel mai plin de schimbări. Poate după Revoluție, acesta este cel mai nepreconizat an, cel care urmează. Dar eu zic că dacă avem credință în Dumnezeu, lucrurile se vor așeza și pentru noi. Poate mai bine, nu zic că minunat.
Dar poate mai bine, așa că să dea Dumnezeu să fiți sănătoși, cel mai important, să fiți deschiși schimbărilor, să îmbrățișați noul, căci doar vechiul se sperie de nou. Și noi nu suntem vechi. Doar avem experiență. Suntem tăbăciți. Doamne-ajută!