Cei trei invitaţi au fost nevoiţi să ţină piept şi provocărilor lansate de blonde, pentru că la fiecare show ele vor să demonstreze că nu le scapă nicio informaţie importantă despre vedetele invitate de Dan Negru şi le provoacă la fel de fel de teste.
Astfel, una dintre concurente i-a propus lui Connect-R să se lege la ochi şi să recunoască personajul cu care urma să danseze. Artistul a acceptat invitaţia blondei, iar la final a aflat că femeia cu care a dansat este, de fapt, artista de care el a fost îndrăgostit: Anca Ţurcaşiu.
Provocarea a venit în urma articolului din ziar pe care concurenta l-a adus, în care Connect-R a mărturisit că a fost îndrăgostit de frumoasa artistă, material pe care juratul „Next Star” l-a putut vedea abia la sfârşitul dansului, când s-a dezlegat la ochi şi a fost vizibil emoţionat de prezenţa Ancăi.
Întregul moment va putea fi urmărit la „Te pui cu blondele?” miercuri, de la 20:30, la Antena 1. Tot atunci, telespectatorii vor putea afla ce a spus Connect-R în momentul în care a văzut-o pe Anca Ţurcaşiu, dar şi secretele cu care ea reuşeşte să îşi menţină silueta.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News