Potrivit AFP, în cea de-a patra zi de audieri preliminare, menite să stabilească dacă există suficiente probe pentru demararea unui proces împotriva lui Conrad Murray, ultimul doctor personal al lui Michael Jackson, acuzat de omor prin imprudenţă, inspectorul Dan Myers de la Poliţia din Los Angeles (LAPD) a confirmat în faţa Curţii Superioare din Los Angeles faptul că medicul starului a iniţiat şi primit 11 apeluri telefonice între orele 7.01 şi 11.51, în dimineaţa morţii cântăreţului.

Potrivit avocaţilor acuzării, medicul Murray i-a administrat lui Michael Jackson doza fatală de propofol – un anestezic puternic pe care megastarul îl folosea pe post de somnifer şi care i-a cauzat moartea – între orele 10.40 şi 11.00. Dan Myers susţine că doctorul  Murray a vorbit la telefon timp de 32 de minute în acea dimineaţă cu o persoană din cabinetul său medical din Las Vegas.

Totodată, o animatoare care lucrează într-un bar a fost chemată să depună mărturie. Se pare că ea discuta la telefon cu medicul Murray chiar în momentul în care acesta şi-a dat seama că Michael Jackson are probleme. Sade Anding susţine că l-a cunoscut pe Conrad Murray într-un restaurant din Texas, unde au făcut schimb de numere de telefon, iar medicul american a sunat-o în dimineaţa zilei de 25 iunie 2009.

Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, după ce l-a învins în turul 2 al algerilor pe Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, după ce l-a învins în turul 2 al algerilor pe Alexandr Stoianoglo

„Mi-a spus că se simte bine”, a declarat Sade Anding, precizând că ea l-a întrerupt pe medic şi a început să-i povestească ceva, după care şi-a dat seama că medicul nu se mai afla la telefon, la aproximativ cinci minute de la începerea conversaţiei.

„Am auzit zgomote, acolo era multă agitaţie, cineva tuşea şi am auzit câteva cuvinte care nu erau foarte clare”, a adăugat Sade Anding, care nu a putut să afirme cu certitudine că vocea pe care a auzit-o în receptor aparţinea medicului Murray. Sade Anding a rămas la telefon pentru alte cinci minute. „Îmi amintesc că spuneam: «Alo, alo? Eşti acolo?»”, a declarat ea. În cele din urmă, animatoarea de bar a închis, apoi l-a sunat imediat pe medic şi i-a trimis câteva mesaje pe mobil, însă nu a primit niciun răspuns de la acesta.

Procuratura din Los Angeles este de părere că medicul Conrad Murray „şi-a abandonat pacientul” după ce i-a administrat propofol şi consideră că îngrijirile medicale administrate cântăreţului american sunt „foarte departe de standardele impuse”.

Mai mulţi martori, printre care câţiva medici de la spitalul unde decesul megastarului a fost constatat, au declarat că medicul Murray nu i-a informat niciodată în legătură cu faptul că pacientului său i se administra cu regularitate anestezicul propofol.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
O nouă înșelăciune în numele Revolut. Puteţi rămâne fără bani în cont cu un singur apel telefon de acest gen! Avertismentul băncii: „Fiți precauți!”
FANATIK.RO
O nouă înșelăciune în numele Revolut. Puteţi rămâne fără bani în cont cu un singur apel telefon de acest gen! Avertismentul băncii: „Fiți precauți!”
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI