Conrad Murray a afirmat că procurorii nu au reuşit să demonstreze că Michael Jackson a primit o perfuzie cu propofol în ziua în care a murit în urma unei supradoze cu acest sedativ puternic, pe care îl folosea împotriva insomniei cronice.
În dosarul de apel de 231 pagini întocmit de avocaţii săi din Los Angeles, medicul mai arată că primul judecător nu a luat în considerare o mărturie crucială la condamnarea sa din noiembrie 2011. „Juriul a ignorat faptul că, atunci când Jackson a murit, el datora 40 milioane de dolari promotorului concertelor, AEG, şi mai existau peste 30 de investigaţii judiciare împotriva lui; în plus, datora milioane de dolari fiscului american, se poate citi în dosar”, scrie Agerpres.
Procurorii au susţinut că Murray, 60 de ani, i-a pus lui Michael Jackson o perfuzie intravenoasă şi l-a lăsat singur, fără supraveghere, cântăreţul suferind un stop respirator. Însă, potrivit avocatei Valerie Wass, doctorul Murray încerca atunci să-l lase pe cântăreţ trei zile fără sedative, administrându-i doar o injecţie de 25 mg de propofol ca să îl ajute să doarmă. Apelul, previzibil, a fost depus înaintea începerii iminente a procesului împotriva promotorului concertelor, AEG, căruia mama şi copiii lui Michael Jackson îi cer miliarde de dolari, învinuind firma de neglijenţă în angajarea dr Murray ca medic al cântăreţului, mort pe 25 iunie 2009, la 50 de ani, la reşedinţa sa din Los Angeles.