Artistul are un local în Filiași, Dolj. Restaurantul e deschis zilnic, oferă chiar și meniul de prânz la un preț de 22 de lei, după cum scrie Ego.ro. Totodată, Constantin Enceanu organizează și evenimente, nunți, botezuri. „S-au scumpit toate, și benzina și motorina, ne obligă situația să creștem și noi prețurile la mâncare, în local, cu 10-15%. O să fie o vară plină, avem foarte multe nunți și botezuri la restaurantul nostru din Filiași.
Dacă înainte organizam doar sâmbăta și duminica, acum avem de joi până luni. În pandemie, toată lumea și-a anulat petrecerile, iar acum au dat toți buluc”, a mărturisit cântărețul.
Afacerile îi merg bine acum, dar și cariera în muzică. Constantin Enceanu are mare succes cu melodia „Petre al nostru nu mai cântă”, lansată pe 17 aprilie. Videoclipul îi este dedicat regretatului artist Petrică Mâțu Stoian, care a încetat din viață în urmă cu șapte luni.
„Mă bucur că piesa pe care am compus-o a adunat peste un milion de vizualizări, pe Internet, o adevărată performanță pentru o piesă de muzică populară. Sunt convins că Petrică se bucură, de acolo, din Cer, că nu l-am uitat. Asta înseamnă prietenie adevărată!”, a mai declarat el pentru Ego.
Constantin Enceanu are 58 de ani. E căsătorit din 1985 cu Angela Enceanu și împreună au o fată, pe Cătălina.