Cei de la Asociația Gladiator, fondată de Szobi Cseh, au dorit să facă un gest mic, dar care spun că reprezintă mult, mai ales când alții nu se gândesc la astfel de acțiuni.
”Astăzi am fost împreună cu copiii la mormântul marilor nume din lumea cinematografiei și a teatrului românesc. Mai exact, am deszăpezit locurile de veci. Gesturile mici contează pentru noi si întotdeauna i-am învățat pe gladiatori să facă lucruri la care ceilalți, poate, nu se gândesc. Fiecare mic gest contează pentru o lumea mai bună. Fie că este aici sau pe partea cealaltă. Amza Pelea, Ovidiu Iuliu Moldovan, Sebastian Papaiani, Marin Moraru, Gheorghe Dinica, ne gândim la voi, maeștrilor!”, au scris ei pe pagina de Facebook.
Asociaţia Gladiator s-a înfiinţat la iniţiativa lui Szobi Cseh din dorinţa acestuia de a-i ajuta pe copiii fără posibilităţi materiale să se integreze în societate. Astfel, din anul 2005, programul şi-a propus să-i înveţe pe aceşti copii şi, totodată, să-i ajute, să-şi canalizeze energia într-un mod pozitiv, prin sport. Programul s-a bucurat de un real succes datorită rezultatelor pe care le-a avut. Evoluţia copiilor a fost vizibilă, atât din punct de vedere al comportamentului, al conduitei morale şi fizice, cât şi din punct de vedere profesional. Majoritatea dintre ei au obţinut locuri de muncă în circuri, roluri de cascadori în filme, spoturi tv sau ca alpinişti utilitari.
Văzând că lucrurile evoluează într-un mod spectaculos cu copiii sărmani şi cei din centre de plasament, Szobi Cseh a mai pus un pariu. În anul 2008, el a creat un program de pregătire prin care a încercat să schimbe destinele unor tineri cu handicap grav, ceea ce s-a şi întâmplat. Programul de recuperare a avut şi el succes deoarece copiii au răspuns pozitiv metodelor de recuperare create de Szobi. Prin sport, ei au învăţat să zâmbească şi să interacţioneze mai uşor cu cei din jurul lor.
După trecerea în nefiinţă a fondatorului Asociaţiei Gladiator, Szobi Cseh, fiul său, Arpad Cseh, a preluat conducerea şi coordonarea proiectului Gladiator şi se luptă să obţină sponsorizări pentru a putea continua munca pe care tatăl său a început-o şi chiar să o dezvolte pe plan naţional.