Libertatea: Faptul că ai devenit jurat la “Vocea României” n-a făcut decât să-ți sporească popularitatea. Ai stat mult să te gândești până să accepți sau erai deja cucerit de show și ai spus da pe loc?

Adrian Despot: Îmi doream de mult să fac lucrul ăsta, mă bucur că într-un final s-a și întâmplat. Sunt foarte implicat în proiect, iar asta se vede cu ochiul liber. Am niște colegi foarte mișto, iar copiii (concurenții – n.r.) sunt fabuloși. Suntem un popor binecuvântat cu un munte de talent.

E comparabilă experiența ca jurat la Megastar, trăită în urmă cu mai bine de 10 ani, cu experiența de acum, de la “Vocea României”?

Formatele diferă, însă ce contează cel mai mult, din punctul meu de vedere, este factorul uman. Chimia dintre antrenori naște starea generală a show-ului. Dacă relația este una deschisă, de încredere și prietenie, atunci lucrurile merg bine, by default.

Copiii lui Adrian Despot sunt fani Vocea României: “Nu ne jucăm aici”

Adrian Despot si fiica lui, Maia. Cântărețul mai are un băiat, Toma

Copiii tăi, Maia și Toma, urmăresc emisiunea? Le place cum esti in show? Au preferați printre concurenți?

Sigur că au preferați! Îi susțin de fiecare dată când sunt în emisie și sunt hotărâți să-i voteze până la capăt. Nu ne jucăm aici…

Ai dezvăluit, la un moment dat, că mama ta te-a împins către muzică. Te-ai gândit vreodată cum ar fi arătat viața ta dacă nu ar fi făcut acest lucru? Spre ce altă profesie te gândeai prin liceu să te îndrepți?

Spre niciuna. Am devenit cunoscut cu Școala Vedetelor înainte să apuc să-mi doresc lucrul ăsta. S-a întâmplat, ad literam, peste noapte, pe 31 decembrie 1994, în cadrul programului de Revelion al TVR. Îmi este foarte greu să mă văd dezlipit de muzică, am crescut și m-am maturizat împreună și prin ea.

Apropo de Școala Vedetelor: ții legătura foștii colegi?

Nu suntem în legătură frecventă, sunt doar lucruri comune care ne leagă și ne strâng din timp în timp, unele mai bune, altele mai puțin bune.  

La 41 de ani, privind înapoi, ce greșeli îți dorești să nu fi făcut? Ce ai schimba, dacă ai putea da timpul înapoi și ai avea mintea și experiența de acum?

Sunt foarte mulțumit de punctul în care am ajuns și realizez că sunt suma tuturor acțiunilor mele de până acum, corecte sau greșite. Singurul regret pe care îl am este că mi-aș fi dorit să fi petrecut mai mult timp cu oamenii dragi sufletului meu.

Adrian Despot a devenit jurat la “Vocea României” vara aceasta, în cel de-al șaptelea sezon, când l-a înlocuit pe Marius Moga. A fost a doua schimbare de juriu, după ce Horia Brenciu a plecat de la PRO TV la Antena 1, în 2014, iar pe scaunul lui a fost așezat Tudor Chirilă, solistul trupei Vama. De atunci, Chirilă a câștigat toate edițiile!

Lider al formației Vița de Vie și familist convins – e însurat cu iubita din liceu, Lisa, cu care are o fetiță și un băiat -, Despot a rămas în istorie cu interviul în care a apostrofat-o fără perdea pe jurnalista care i-a pus aceeași întrebare de două ori.

În 2015, același Despot a avut neșansa de a se afla la Colectiv în seara de 30 octombrie, seara când Clubul a fost cuprins de flăcări, curmând viețile a peste 60 de tineri și rănind grav alți peste 100.

Din trupa Goodbye to Gravity numai solistul, Andrei Găluț, a supraviețuit incendiului, dar cu răni grave

Trebuia să cânte o piesă alături de Goodbye to Gravity, pe al cărui solist, Andrei Găluț, singurul supraviețuitor din întreaga trupă, îl cunoscuse pe când era jurat la emisiunea-concurs Megastar. Ce i-a spus atunci juratul Adrian concurentului Andrei a căpătat o nouă greutate după tragedia din Colectiv: “Muzica este o luptă pe viață și pe moarte între melodie și interpret și mori cu ea de gât”.


EXCLUSIV/ Românul Yohan, unul dintre cei mai cunoscuți bodyguarzi din high life-ul londonez. Îi ”ține spatele” durului Jason Statham, o protejează pe Paris Hilton și e prieten cu DiCaprio

Urmărește-ne pe Google News