Într-un interviu acordat Agerpres, Gigi Căciuleanu a vorbit despre femeile care i-au marcat viața. Cu multă afecțiune, dansatorul a mărturisit că profesoara sa Miriam Răducanu, care la vârsta de 90 de ani încă dansează în fiecare zi, i-a marcat profund viața și cariera.
”Miriam Răducanu este o prezență permanentă în viața, creația și gândurile mele. Precum cele mai mari iubiri, Miriam respiră în tot ceea ce fac și ce am făcut dintotdeauna. Dansul alături de dumneaei m-a îmbogățit pe moment, dar mă hrănește, inspiră și minunează până în ziua de azi.
După ce ai lucrat o secundă cu această femeie, nu mai ești la fel. Dumneaei nu mi-a fost profesoară în sensul pedagogic normal. De fapt, am și plecat din școală pentru că avea un gen pedagogic care nu era pe linia sistemului. Și această alteritate a lui Miriam mi se pare foarte interesantă, pentru că nu mi-a zis „fă ca mine!”, în niciun fel. De fapt, când dansam cu ea, nu făceam niciodată ce făcea dumneaei. Nu mi-a zis „fă ceva!”, mi-a deschis niște portițe, mi-a dat niște chei, asta înseamnă să fii profesor adevărat”, a povestit Gigi Căciuleanu.
Miriam Răducanu a predat 40 de ani la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, iar Gigi Căciuleanu i-a devenit elev la 14 Ultima oară a dansat pe scena Teatrului Nottara în spectacolul „Maria Tănase și alte portrete”. ”Aveam șapte numere pe vocea Mariei Tănase. Și aveam 60 de ani. Vreți mai mult? Eu pot dansa și acum. Când vine Gigi (n.red. – Gigi Căciuleanu), dansăm aici, amândoi.” Dar a mai dansat și singură, și împreună cu Gigi, la diverse ocazii festive”, povestea coregrafa pentru Ziarul Metropolis.
Citește și: Dezvăluiri din viața celebrului coregraf de la “Uite cine dansează”, Gigi Căciuleanu: e fan mici cu bere!