Corespondență de la Berlin | Hillary Clinton: Bill și cu mine am văzut «Casablanca» de vreo 40 de ori

Berlinala a prezentat în 25 februarie 2020, în premieră internațională, serialul documentar Hillary, regizat de Nanette Burstein. Acest serial de patru ore a avut recent premiera mondială la Festivalul Sundance și va fi difuzat pe Hulu din 6 martie 2020.

La conferința de presă unde a participat alături de regizoare și de producătorii Ben Silverman și Howard Owens, Clinton a fost deranjată în mod vizibil de o singură întrebare, pusă de o jurnalistă de la publicația americană de film Variety: dacă crede că donațiile lui Harvey Weinstein pentru campania sa la prezidențiale ar putea descuraja alți oameni din industria de divertisment să mai contribuie.

Răspunsul a fost diplomatic. După ce a precizat că Weinstein a sponsorizat și alte campanii ale democraților, Clinton a spus: “Nu știu dacă ar trebui să-i facă mai reticenți, dar în mod sigur ar trebui să se pună capăt comportamentului pentru care Harvey Weinstein este acuzat”.

Recomandări

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Prima întrebare pe care i-au pus-o jurnaliștii a fost legată tot de subiectul Harvey Weinstein, care a fost pus recent sub acuzare pentru hărțuire sexuală și viol.

“Cred că verdictul juriului vorbește de la sine”, a spus Clinton. “E un lucru pe care oamenii l-au așteptat și prevăzut, pentru că venise timpul să plătească cineva, iar juriul știa asta”.

„Enigma rămâne”

Documentarul Hillary urmărește traseul politic și personal al lui Hillary Clinton, începând cu copilăria ei și până azi, și e construit pe un interviu de șapte zile pe care Nanette Burstein l-a realizat cu ea. Burstein spune că n-a avut nici o clipă intenția de a construi o hagiografie (o întrebare chiar s-a referit la eventuale acuzații de propagandă electorală), dar în film n-o întreabă nimic, de pildă, despre prietenia de odinioară cu Trump, când acesta era susținător al democraților.

În fața jurnaliștilor, ambele femei au spus că au jucat cu cărțile pe masă și că au încercat să construiască un portret cât mai complex și mai uman. “M-a întrebat tot”, a spus Clinton fără să clipească.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Dar… “enigma rămâne”, scrie și cunoscutul critic britanic Peter Bradshaw în The Guardian, acordând serialului trei stele din cinci.

Firește că toată lumea – nu doar criticii și jurnaliștii de film care au văzut serialul – va încerca din nou să deslușească printre rânduri misterul acestei femei puternice, care nu se deschide prea ușor. Concluzia lui Bradshaw e că nu se deschide deloc, nefiind genul ei, dar spectatorul va observa că într-un singur moment calmul ei se tulbură: atunci când rememorează momentul când Bill i-a spus adevărul despre aventura cu Monica Lewinsky și când recunoaște că fiica lor, Chelsea, i-a împiedicat să se despartă.

Într-un fel, Nanette Burstein (care a fost nominalizată la Oscar pentru documentarul “On the Ropes” (1999, coregizat cu Brett Morgen) recunoaște că n-a reușit să pătrundă cu totul în cutele subiectului său atunci când spune: “Premisa serialului a fost că această femeie luptă de atâția ani pentru dreptate socială, dar oamenii o judecă atât de diferit, de la a o glorifica până la a o demoniza. Am vrut să înțelegem cine e și de ce i se întâmplă lucrurile astea, dar totul e atât de complicat încât ne-ar mai fi luat alte patru ore ca să deslușim răspunsul”.

Recomandări

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

În ultima decadă n-a văzut filme

În fața jurnaliștilor de film, Hillary Clinton nu-și pierde firea nici când e întrebată despre preferințele ei cinematografice, iar ea nu-și amintește mare lucru: “Oh my gosh! Am văzut o grămadă de filme împreună cu Bill de-a lungul anilor. Ne plac tot felul de filme. Îi împărtășesc preferința pentru filme clasice cum ar fi «High Noon» (n.red. – Fred Zinnemann, 1952) sau «Casablanca» (n.red. – Michael Curtiz, 1942), pe care cred că le-am văzut de vreo 40 de ori. Suntem cinefili convinși, dar nu facem discriminări, așa că nu vă pot spune acum toate filmele care mi-au plăcut, dar sper să recuperez, pentru că în ultimii 10 ani n-am prea văzut filme. Vă aștept, deci, recomandările”.

„Putin voia să mă învingă”

Sala unde au loc de obicei interviurile, situată la etajul întâi de la Grand Hyatt Berlin din Marlene-Dietrich-Platz, era plină, dar jurnaliștii n-au întâmpinat-o pe Clinton cu ovații atunci când a apărut zâmbitoare în ușă. Au aplaudat puțin la început și au aprobat-o în timpul conferinței de două ori – atunci când a spus: “Aștept să văd pe cine vom nominaliza (…) și consider imperativ să-l facem pe incompetent să se retragă” – și a doua oară când s-a referit la ingerințele Rusiei în prezidențialele din 2016: “Putem s-o luăm în orice direcție politică vrem, dar trebuie să fie alegerea noastră, iar asta presupune să privim cu ochii deschiși ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în țara noastră sau în alta atunci când e vorba de democrație”.

Întrebată ce părere are despre Julian Assange, Clinton a spus nu-și poate exprima opinia personală atât timp cât procesul care-i va decide sau nu extrădarea spre SUA e în curs de desfășurare la Londra.

Cel mai lung răspuns din această conferință de presă destul de scurtă, altfel (aproximativ 30 de minute), a fost legat, evident, tot de prezidențialele din 2016. Cel mai tăios fragment e acesta: “Nu cred că Vladimir Putin m-a înțeles greșit, ok? Cred că a înțeles EXACT cine eram și ce aș fi făcut militând pentru libertate și decență, în încercarea de a construi o relație puternică între democrațiile vestice, în special dincolo de Atlantic, pentru a apăra Europa, pentru a apăra NATO. A știut exact cine eram, așa că atunci când a ordonat serviciilor lui secrete să spună orice lucru rău puteau spune despre mine (…), n-a făcut-o pentru că a fost fraierit sau pentru că nu m-a înțeles, ci pentru că voia să mă învingă”.

Și misteriosul Vlad Ivanov

Să revenim la filme, adică la “Servants/Služobníci,” coproducție slovaco-româno-ceho-irlandeză regizată de Ivan Ostrochovský și coprodusă de Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu prin Libra Film. Cristian Lolea e unul dintre cei doi compozitori.

“Servants” e al doilea lungmetraj al acestui regizor slovac și unul dintre foarte puținele care vorbesc despre colaborarea bisericii cu puterea în fostele țări comuniste. Filmul a avut premiera mondială pe 24 februarie, în noua secțiune Encounters (deschisă de filmul lui Cristi Puiu, “Malmkrog”, în 21 februarie 2020).

Acțiunea lui “Servants” se petrece în 1980, când doi tineri cehoslovaci ajung la seminarul teologic și își dau curând seama că mulți preoți au semnat un pact cu diavolul/Securitatea, pentru a salva seminarul (puterea politică amenința să strivească Biserica Catolică). Cei doi tineri sunt puși în fața alegerii între compromis (să adere la asociația susținută de stat, Pacem in Terris) și revoltă (să protesteze prin mesaje bătute la mașină și puse la avizier). Fiecare alegere duce în cu totul altă direcție, de aici și opțiunea stilistică de a filma în alb-negru, sugerând că pentru personaje nu există cale de mijloc.

Vlad Ivanov îl interpretează pe securistul care se ocupă de acest seminar teologic și, ca de obicei, se achită fără nici un fel de stres. Personajul lui e greoi și bolnav, ca și cum corpul i s-ar încărca de la un capitol la altul de răul pe care îl provoacă celorlalți și care i se întoarce, depunându-i-se în pete pe piele.

A jucat în slovacă fără să fie nevoie de dublare

Ivanov joacă în slovacă de parcă ar juca în română, iar regizorul a fost și el impresionat de capacitatea lui de a se descurca într-o limbă pe care n-o cunoaște.

“Vlad și-a învățat dialogurile atât de bine, încât nu a fost nevoie să-l dublăm în slovacă și, deși nu înțelegea limba, reușea în mod magic să simtă atunci când actorii neprofesioniști alterau textul, iar el trebuia să urmeze. Lucrând cu el, am înțeles ce paletă de posibilități poate oferi unui film un actor profesionist”, a spus Ivan Ostrochokský într-un interviu.

Vlad Ivanov are deja o filmografie bogată și selectă, în România și afară, odată ce Cristian Mungiu l-a lansat în “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007). La fel ca Hillary Clinton, și personajele lui își păstrează misterul și rămân opace, imposibil de descifrat în zonele cele mai intime.

E de așteptat ca Tudor Giurgiu să distribuie, la un moment dat, filmul și în România, prin compania sa de distribuție Transilvania Film. Deocamdată, filmul concurează la unul din cele trei premii ale secțiunii Encounters: Premiul pentru cel mai bun film, Premiul de regie și Premiul Special al Juriului, alcătuit din producătorul japonez Shôzô Ichiyama, regizoarea și producătoarea chiliană Dominga Sotomayor, precum și regizoarea și scenarista germană Eva Trobisch.

În corespondența viitoare vom vorbi despre cele mai bune filme văzute până la jumătatea celei de-a 70-a ediții a Berlinalei (20 februarie – 1 martie 2020).

Urmărește-ne pe Google News