Corespondență de la Berlin. Speranța filmului francez Anamaria Vartolomei, pentru Libertatea: „Mai străină mă simt în industria din România, de unde nu am prea primit roluri”

În aceste zile, Anamaria Vartolomei participă în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin în programul Shooting Stars. Acest program organizat de European Film Promotion alege în fiecare an zece tineri actori europeni pe care îi promovează prezentându-i în timpul festivalului agenților de casting, jurnaliștilor și publicului.

Născută lângă Bacău și plecată la 6 ani în Franța, unde lucrau părinții ei, Anamaria Vartolomei a debutat în cinema în „My Little Princess”, o poveste autobiografică în care cineasta și actrița Eva Ionesco vorbea despre relația cu mama sa, fotografa româno-franceză Irina Ionesco, care a lansat-o la o vârstă fragedă în fotografii controversate (în care pozează nud). În filmul Evei Ionesco, Anamaria Vartolomei a avut-o ca parteneră pe Isabelle Huppert, cu această ocazie, agenta acesteia preluând-o și pe mica actriță. Cele două lucrează în continuare împreună.

Au urmat alte filme, printre care „Éternité” (de Anh Hung Tran, 2016), unde le-a avut ca partenere pe Audrey Tatou, Bérénice Bejo și Mélanie Laurent, „LIdéal” (de Frédéric Beigbeder, 2016) și „La bonne épouse” (de Martin Provost, 2020), unde a jucat alături de Juliette Binoche și Yolande Moreau. Cu „Just Kids” (de Christophe Blanc, 2020) a primit prima nominalizare la Premiul César pentru tânără speranță feminină.

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

„L’Événement” i-a adus în acest an Premiul Lumière pentru interpretare feminină și o nominalizare la Premiul César pentru cea mai bună speranță feminină, dar Anamaria e cu picioarele pe pământ, lucru pe care, așa cum spune mai jos, îl datorează părinților care au învățat-o să fie disciplinată și să-și respecte munca. 

Așezate la o masă din istorica Meistersaal, celebra sală de concerte de cameră construită în 1910 și care a servit drept spațiu de întâlnire cu presa pentru Shooting Star-urile din acest an, Anamaria îmi face o poză cu telefonul în timp ce îi fac o poză pentru ziar. Vrea să-i arate poza mamei. Poartă un taior Chanel cu o fustă foarte scurtă și e cea mai drăguță dintre cele șapte actrițe selecționate în acest an în Shooting Stars.

Înainte de interviu i-am oferit un cadou simbolic din România – o Eugenia. A deschis-o pe loc, dar s-a ferit s-o mănânce ca să nu deranjeze înregistrarea.

Anamaria Vartolomei: Să știi că nu am mai mâncat chiar de așa mult timp Eugenia. În Franța avem magazine românești și mai cumpărăm Eugenia, 7 Days, Măgura, cam tot ce se găsește în România.
Libertatea: Mă bucur că îți place. Cum s-a schimbat viața ta după Leul de Aur de la Veneția și Premiul Lumière?
Anamaria Vartolomei: Inevitabil aceste premii mi-au dat mai multă siguranță și a devenit totul mai ușor. Primesc acum mai multe propuneri. Ți se deschid uși, asta chiar am remarcat, dar încerc să găsesc părțile bune și să nu spun: Gata, eu sunt cea mai tare și acum va fi ușor. Mereu am fost așa. Cred că trebuie să te gândești că e vorba de un moment și că orice moment poate dispărea, așa că iau ce e de luat. Oricum, părinții mă țin cu picioarele pe pământ. Cred că acum am șanse mai mari să lucrez cu realizatori cu care visam să lucrez, dar care poate mi se păreau departe. Având acest film, pot spune acum că am legitimitatea de a lucra cu ei.

Recomandări

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

– Au apărut mai mulți astfel de regizori care te-au solicitat?
– Au apărut și am să lucrez în acest an cu trei dintre ei, dar doar despre doi pot vorbi deocamdată. Unul este Bruno Dumont, la care voi juca alături de Virginie Efira (care a fost în juriu la Veneția), Fabrice Luchini și Lily-Rose Depp. „L’Empire” va fi un mix de ficțiune, SF și cinema independent francez, deci în afara zonei mele de confort. 

Celălalt proiect e regizat de Anne Fontaine și e despre sfârșitul vieții pictorului Henri Matisse, când era bolnav. O joc pe Monique, o infirmieră care i-a devenit muză și care s-a hotărât să devină măicuță. Coincidența și destinul au făcut să se reîntâlnească și așa Matisse a pictat capela din Vence, care încă există. 

În iunie filmez la Anne Fontaine, în iulie la Bruno Dumont și pe urmă am al treilea proiect despre care nu pot spune deocamdată (deși abia aștept să o fac) decât că voi juca o actriță franceză care a avut o viață foarte agitată. E o poveste reală.

– Păi, hai să vedem cu cine semeni!
– Nu semăn cu ea, asta e toată treaba. Voi avea o perucă și lentile de contact pentru că ea avea ochii căprui. 

– Cum e în interiorul industriei franceze de film? Ai simțit vreo presiune din cauza faptului că nu te-ai născut în Franța?
– Eu mă simt franțuzoaică. Am ajuns în Franța când eram foarte mică, la 6 ani. Niciodată nu m-am simțit o străină, mai ales că vorbesc franceza fără accent. Mai străină mă simt în industria de film din România, de unde nu am prea primit roluri. Au venit câteva propuneri, dar nu multe, deși îmi doresc să joc în România. Sunt fericită că am ajuns la urechile românilor. Până acum nu se știa ce mai făcusem, m-au descoperit odată cu „L’Événement” și asta mă bucură. Am avut ocazia să îl întâlnesc, de pildă, pe Cristian Mungiu. Mereu spusesem că vreau să lucrez cu el și când aveam 17 ani chiar m-am gândit să-i scriu și să-i spun că-l ador, că și eu fac filme și că vreau să lucrăm împreună, dar niciodată n-am avut curajul s-o fac. 

Recomandări

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

Și uite că s-a întâmplat să aibă același distribuitor ca noi, Wild Bunch, și după ce mi-a văzut filmul, mi-a trimis un mail și mi-a spus că i-ar plăcea să vin în România la Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest pentru sesiunea de casting pe care o organizează pentru tineri actori. Am venit anul trecut și, deci, pot spune că am lucrat deja într-un fel cu el. A fost foarte fain, o oportunitate și o șansă mare. 

Integrarea în Franța a fost destul de complicată

– Avantajul tău – pentru că vorbeai despre cum te străduiești să rămâi cu picioarele pe pământ în fața acestui succes pe care-l trăiești acum, vine probabil și din faptul că nu ai avut o copilărie chiar ușoară, trăind cu bunicii în România până la 6 ani.
– Părinții mei veneau, plecau, plângeam la plecarea lor și pe urmă am plâns după bunici când am mers în Franța. Cu părinții mei, care plecaseră la muncă în Franța când aveam 2 ani, nu aveam aproape nicio relație. Chiar mi-a fost greu, integrarea a fost destul de complicată, dar m-am adaptat foarte repede pentru că eram copil. Am învățat limba franceză ușor și rapid, dar la început a fost greu pentru că tot ce îți dorești la 6 ani e să te joci cu colegii, or, dacă nu știi limba… 

– Ce sfat le-ai da copiilor și adolescenților ai căror părinți lucrează în străinătate?
– Nu știu, depinde de situație. Sunt copii care au 20 de ani și părinții lor sunt încă în străinătate. Au nevoie de ei, mai ales în adolescență. De fapt, în fiecare perioadă a vieții ai nevoie de părinți. Când ești mic ai nevoie de susținere, de încurajare, în adolescență ai nevoie de ei pentru echilibru. Ai nevoie de un model și pe urmă asimilezi ce te-au învățat și îți faci propria traiectorie. Nu prea știu ce sfat să dau. E greu. Părinții sunt părinți și sunt un pilier, adică un soclu important în viața fiecăruia. Să fie curajoși, să sune, să vorbească pe FaceTime, Skype…

– Cât de greu e să îți faci loc în elita unei industrii de film atât de puternice, cum e cea din Franța?
– Dacă te referi la concurență, mă simt norocoasă că fac parte dintr-o generație unde solidaritatea primează. Cred că am înțeles că toate actrițele suntem diferite, unice și fiecare are particularitatea ei. 

– Ce ai învățat de la marile actrițe cu care ai jucat până acum – de la Isabelle Huppert, de pildă?
– Am învățat să te uiți pe tine și să lași personajul să existe. Nu te gândi la partea superficială, la cum dai pe cameră, ci încearcă să simți și să trăiești emoțiile. Ai încredere în regizor și uită propria ta părere despre tine. În plus, toate marile actrițe cu care am jucat sunt foarte harnice, dedicate muncii lor și simple. 

Urmărește-ne pe Google News