Corespondență de la Cannes: „Metronomul” lui Alexandru Belc e un fel de „Alien” în care monstrul compromisului atacă pe toată lumea

Deși în interviul pe care l-a acordat cotidianului Libertatea Alexandru Belc mărturisea că nu s-a gândit la „4 luni 3 săptămâni și 2 zile” (de Cristian Mungiu, 2007) când a scris scenariul, „Metronom” te lasă la final, la fel ca filmul lui Mungiu, cu sentimentul că răul ne-a pătruns adânc și că mergem înainte consumați de el, chiar dacă nu-l conștientizăm.

Un aer desprins parcă din „Alien” plutește peste ultima scenă care închide simetric filmul în același loc, esplanada din fața Academiei Militare: nu știi în câți din adolescenții din cadru nu s-a instalat și nu crește deja monstrul trădării și al compromisului. Inocența din primele scene ale filmului a dispărut.

Finalul e atât de puternic cu cât vine după aproximativ o oră și jumătate în care ai fost absorbit de atmosfera anilor 70, dar senzația e stranie, pentru că scena finală se desprinde de dimensiunea temporală, în vreme ce în „432” finalul te reintroducea într-un cotidian deja viciat. 

Recomandări

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Ce îi reușește foarte bine lui Alexandru Belc e să te facă să crezi că ce vezi pe ecran se petrece chiar în anii 70, lucru dificil pentru un debutant. Ajutat de imaginea lui Tudor Vladimir Panduru, de scenografia lui Bogdan Ionescu și de costumele Ioanei Covalciuc, Belc face un film „de atunci”, în care figurile unor tineri actori mai puțin cunoscuți – în special Mara Bugarin, Șerban Lazarovici și Mara Vicol – par decupate din epocă. Doar aparițiile lui Vlad Ivanov, Mihai Călin și Andreea Bibiri, pe care îi știi din alte filme, îți aduc aminte că vezi totuși un film făcut în zilele noastre. 

Alexandru Belc a vrut inițial să facă un documentar despre tinerii care ascultau emisiunea „Metronom duminical”, realizată de Cornel Chiriac (1941-1975) la Radio Europa Liberă, dar documentându-se inclusiv în arhivele C.N.S.A.S. a găsit suficient material pentru o poveste de creștere la care se gândea de mai mult timp. 

Recomandări

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

A imaginat astfel o elevă de liceu, Ana (Mara Bugarin) îndrăgostită de un băiat (Șerban Lazarovici) care primește actele să plece în Germania, și care participă la un party în casa unei colege, unde se ascultă emisiunea „Metronom duminical”.

Arestați de Securitate

Cuprinși de euforia muzicii și de sentimentul că sunt cu totul liberi, tinerii compun o scrisoare către Cornel Chiriac. Dar securiștii le sparg „întâlnirea clandestină”, îi arestează și încearcă să-i determine să se toarne unii pe alții. Speriați, toți încep să scrie declarația. Mai puțin Ana, care nu vrea să-și trădeze prietenii. 

La câteva luni după Tezele din Iulie 1971, Securitatea dorea să dea un exemplu, invocând Legea 23/1971 care interzicea cetățenilor să urmărească emisiuni de radio și televiziune ale unor posturi străine „care aveau interese contrare statului român”.

Ce nu știe Ana e cine a trădat primul, iar adevărul îi va provoca un conflict pe care nu va ști cum să-l rezolve, mai ales că tatăl ei (Mihai Călin) e un profesor universitar care deja a făcut pactul cu diavolul. 

Recomandări

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

Cel care joacă pe muchia dintre condescendență („haideți, domnișoară”), promisiuni („o să am grijă să intri la ce facultate vrei tu”) și amenințări („pentru complot iei șase ani”) e un colonel de Securitate interpretat de Vlad Ivanov, care folosește toate instrumentele din dotare (și o doză importantă de machiavelism) pentru a o determina să cedeze. 

Filmul se desfășoară într-un interval de timp restrâns, punându-și toată încrederea în personalitatea Anei, aflată într-un moment de mare cumpănă. Interpretarea proaspătă a Marei Bugarin reușește să acopere aparițiile securiștilor mărunți, care ne fac să numărăm filmele în care i-am mai văzut, grobieni și insensibili, intrând cu bocancii în viețile celorlalți. Deși astea erau, e adevărat, „semnalmentele” securiștilor, ei par cumva (sau poate intenționat) personaje-șablon, jaloane ale memoriei colective.

Personajul lui Vlad Ivanov e din altă paradigmă. Deși a mai jucat între extreme, Ivanov trage după el încărcătura din „432”, lucru care, metatextual vorbind, e în avantajul filmului, pentru că ne face să ne gândim că, pe scena istoriei, răul se perpetuează de multe ori prin personaje-tip. 

Dar securiștii nu apar atât de mult încât să-i acopere pe Dorin Liviu Zahara sau Janis Joplin, și spectatorul rămâne cu sentimentul de libertate din seara petrecerii, când aparatul de filmat se plimbă nestingherit printre eroi, ca și cum ar fi unul de-al lor, sau cu momente benigne – de pildă, felul cum e decupată o stradă noaptea sau cum pică lumina pe mobile, care pot funcționa ca receptacule ale memoriei sau ca declanșatoare ale imaginației pentru cine n-a prins perioada respectivă.

Deși poate ar fi putut fi dezvoltat mai mult la nivel de poveste, „Metronom” funcționează foarte bine pe amănunte și pe atmosferă, reușind să-ți dea sentimentul (mai important ca ideea) că diavolul se află într-adevăr în detalii. 

Publicația “Screen” a publicat azi o cronică bună la “Metronom”, scriind: “Pentru debutul său în lungmetrajul de ficțiune, regizorul și scenaristul Alexandru Belc distilează presiunea politică și culturală a regimului opresiv al țării într-un instantaneu al unor adolescenți aflați în pragul maturizării. Lupta lor pentru a-și găsi vocea e împiedicată de toată lumea, de la părinții îngrijorați la membrii Securității.”

“Screen” consideră că filmul “nu este o chemare la arme ci, mai degrabă, un studiu calm și contemplativ despre efectele ascunse ale opresiunii”.

„Metronom” e reprezentat la Cannes de regizorul Alexandru Belc, producătorii Cătălin Mitulescu și Ruxandra Slotea, interpreții Mara Bugarin, Șerban Lazarovici, Vlad Ivanov și Mara Vicol, directorul de imagine Tudor Vladimir Panduru, scenograful Bogdan Ionescu și editorul Patricia Chelaru. 

  
 
 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
A post shared by Festival de Cannes (@festivaldecannes)
 

Juriul secțiunii Un Certain Regard e prezidat de regizoarea, actrița și producătoarea italiană Valeria Golino, și compus din: regizoarea americană Debra Granik, actrița poloneză Joana Kulig, cântărețul, producătorul și actorul francez Benjamin Biolay și actorul și producătorul venezuelean Edgar Ramirez.

Urmărește-ne pe Google News