ComenteazăPremiul I a fost acordat filmului „Lenfant salamandre”, de Théo Degen, produs de INSAS, Belgia, iar Premiul al II-lea, scurtmetrajului „Cicada”, de Yoon Daewoen, produs de Korea National University of Arts din Coreea de Sud.
Filmul Carinei-Gabriela Dașoveanu a împărțit Premiul al III-lea cu „Cantareira”, de Rodrigo Ribeyro, produs de Academia Internacional de Cinema din Brazilia.
Juriul a fost compus din: Sameh Alaa, Kaouther Ben Hania, Carlos Muguiro, Tuva Novotny, Nicolas Pariser și Alice Winocour.
Produs de UNATC I.L. Caragiale, „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste” (care a avut proiecția tot ieri) vorbește despre dificultatea relațiilor dintre femei și bărbați, deși ar putea fi citit și ca film feminist.
Carina-Gabriela Dașoveanu e în anul I la Masteratul de regie din Facultatea de Film de la UNATC, iar „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste” a fost filmul ei de licență.
Un scurtmetraj despre lipsa de comunicare dintre sexe
Eroina filmului e o șoferiță de taxi pe nume Lili, minunat interpretată de Ilinca Hărnuț, cumva cu un ochi la Dorina Lazăr din „Angela merge mai departe” (de Lucian Bratu, 1981). Amândouă au același fel de a fi onest, generos și dintr-o bucată.
După o cursă în timpul căreia află de la un pasager în vârstă (foarte autentic Ion Arcudeanu) povestea acestuia de dragoste cu o rusoaică și faptul că a fost în stare să învățe limba rusă pentru ea (!), Lili se gândește tot mai mult că relația cu propriul ei soț poate nu este ce trebuie, deși sunt căsătoriți de câțiva ani.
„Ai învăța rusa pentru mine?”, îl întreabă pe soțul ei, Dani (un foarte sever Andi Vasluianu) când ajunge acasă, o locuință rece ca un decor de teatru. „Dar tu ai înțelege că n-am starea necesară să port discuții din astea fără sens?”, i se răspunde. „Nu, n-aș învăța, dar în schimb aș munci ore-n șir ca să te scot mâine la restaurant de ziua ta”.
A doua zi soțul o scoate într-adevăr la restaurant, unde din nou comunicarea nu se leagă și, în plus, el flirtează cu tânăra chelneriță (Cătălina Mihai), lucru care o face pe Lili să se simtă jenată și geloasă. O altă scenă e la pescuit, când Lili e obligată să stea mută, ca să nu-i sperie peștii, pe când scena de pe terenul de tenis e o metaforă a bătăliei dintre sexe.
În fiecare scenă de cuplu dialogul e împiedicat, ca și cum replicile ar ajunge distorsionat la destinație, din ambele sensuri. Dar autoarea nu o victimizează pe femeie, după cum nu îl demonizează pe soț. Fiecare vede lucrurile în mod diferit.
Lili are dreptate când vrea să comunice la pescuit, în probabil puținul lor timp liber, dar și soțul poate că vrea liniște când e cu undița în apă. Îi și spune că ar vrea să fie liniște tot timpul, adică e inert, pe când Lili e mobilă și vie (nu degeaba e taximetristă).
Ea are dreptate când și-ar dori un gest măreț ca învățarea limbii ruse, dar pentru simțul practic al soțului e mai importantă o masă la un restaurant bun de ziua ei ca să-i arate că el e cel care o protejează. Adică control, pe când Lili e independentă (nu degeaba e taximetristă.).
Un film concentrat pe personajele feminine
În altă scenă, Lili ia cu mașina un cuplu de foarte tineri îndrăgostiți (Alina Florescu, Andrei Ivan), la care se uită ca și cum ar vrea să le spună: „Bucurați-vă, copii, cât mai puteți!”, dar cea mai frumoasă scenă e la final și pune cumva lucrurile în ordine, deși nu le rezolvă. Într-o seară, Lili o ia în taxi pe chelnerița care tocmai s-a despărțit de iubit și vrea să plece unde vede cu ochii.
O complicitate mai mult pe liniște se naște între ele și e condusă în mare parte de ochii și expresia Ilincăi Hărnuț. E o scenă dusă atât cât trebuie, umflată ca un balon și lăsată liberă, într-un aer de cinema adevărat care reușește să-l includă și pe spectator.
Filmul e concentrat pe personajele feminine, dar nu pare un film feminist, deși componenta masculină e permanent pe fundal – colegii lui Lili care se aud pe stația radio sunt bărbați (taximetria e încă o meserie masculină), iar acasă se aude din off un comentator sportiv. Bărbații dau într-adevăr replica, numai că o dau, ca și femeile, din spatele unui perete de sticlă.
Filmul ar putea sugera astfel că cele două sexe vorbesc limbi diferite și, chiar dacă nu rusa, tot nu se înțeleg, deși nostalgia pentru o perioadă neprecizată, când lucrurile stăteau altfel, e mai mult decât evidentă – vezi povestea despre pensionar și iubita rusoaică, dar și faptul că cele două melodii din film, interpretate de Smokie și Hootie & the Blowfish sunt și ele mai vechi.
Chiar dacă nu caută/are o explicație pentru faptul că sexele nu se mai înțeleg cum păreau să se înțeleagă odinioară, filmul reușește ca în 21 de minute să dea consistență și sens personajelor fără a dezvălui nimic din biografia lor. Pentru un film studențesc e foarte bine, dar trebuie spus că fără Ilinca Hărnuț filmul n-ar fi fost la fel de bun.
România (prin UNATC) are tradiție la premii III în Cinéfondation. Anul trecut, „Contraindicații”, de Lucia Chicoș, a primit Premiul al III-lea ex-aequo. În 2013, Tudor Cristian Jurgiu a primit tot Premiul al III-lea pentru „În acvariu”, iar în 2004, Corneliu Porumboiu a luat Premiul al III-lea pentru „Călătorie la oraș”.