În urma unor examinări medicale amănunțite, Cori a fost sfătuită de specialiști să nu mai vorbească o lună de zile și să urmeze un tratament complex, asta pentru a preîntâmpina o eventuală intervenție chirurgicală.

„Pentru că predau 7-8 ore pe zi în fața a sute de femei și trebuie să vorbesc tare tot timpul am suprasolicitat corzile vocale și s-au format astfel niște noduli extrem de periculoși. Voi profita de vacanța de iarnă pentru a lua repausul vocal recomandat de medici, astfel încât activitatea la sală să nu fie afectată. Medicii mi-au indicat repaus vocal total, așa că o să am un carnețel după mine tot timpul. Cel care se va bucura cel mai tare va fi iubitul meu. În sfârşit va fi el cel care va putea să vorbească și să nu fie întrerupt”, declară Cori Grămescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News