Corina Caragea are o coastă fisurată, iar pe Cove îl doare fiecare particică a corpului înaintea duelului de vineri seara de la „Dansez pentru tine”, când unul dintre ei va fi eliminat din concurs în urma voturilor telespectatorilor Pro Tv.
„Mă mişc de parcă aş avea în permanenţă un cuţit înfipt în spate. Suntem la duel, nu am cum să mă opresc, mă mişc destul de greu, cu dureri permanente, însă ştiu sigur că sora lui Ştefan, Camelia, pentru care noi luptăm, are dureri infinit mai mari decât ce simt eu, aşa că nici măcar nu mă plang.”, mărturiseste prezentatoarea ştirilor sportive de la Pro Tv.
Corina Caragea se plânge însă că a slăbit destul de mult de când a început repetiţiile pentru „Dansez pentru tine”. „După concurs o să încep o cură de îngrăşare, o să vreau să mai pun câteva kilograme în plus”, spune Corina care recunoaşte că acum nu are timp să mănânce foarte mult şi nicidecum mese regulate, însă noaptea obişnuieşte să mănânce prăjitura ei preferatăa, tiramisu.
Celălat duelist, Cove, ia vitamine zi de zi, mănâncă multe fructe, bea multă apă şi repetă şapte ore zilnic fără mai mult de două pauze, pentru a putea face faţă antrenamentelor pentru duelul de vineri. „Am observat modificări substanţiale la corpul meu de când sunt la „Dansez pentru tine”. Când mă trezesc dimineaţa, mă doare totul, fiecare părticică a corpului”, glumeste actorul care nu simte că a slăbit, chiar daca toată lumea îi spune că este mai suplu. Din cauza efortului depus, Cove a mâncat destul de mult şi nu a iertat prea multe dulciuri din preajma lui: „Am mâncat ciocolată, prăjituri, îngheţată fără să se depună niciun kilogram. Iata un lucru bun!”, spune actorul.