Comentează- Corina Chiriac, despre dragoste. „Am trecut printr-o chestie tâmpită…”
- VIDEO/ Corina Chiriac are încredere mai mare în oglindă decât în stiliști! Se ocupă singură de imaginea ei
- Ce cântă Corina Chiriac la nunți. Artista își face reclamă la greu pe internet / VIDEO
- Corina Chiriac a trecut prin depresii crunte. „Am stat șapte ani în casă, aveam 98 de kilograme”
– Unii dintre noi au copilărit cu dumneavoastră, generația noastră, ce am văzut, însă, în ultimii ani, este de-a dreptul spectaculos – anume, reinventarea unui artist care a găsit o cale directă să comunice cu generația tânără.
– Cinstit, eu nu cred că am niciun merit. Și eu mă întreb câteodată cum a fost posibil, pentru că eu nu mi-am ieșit din obiceiurile artistice, eu sunt aceeași artistă de foarte multe zeci de ani. Din câte am înțeles de la publicul tânăr, o parte dintre dânșii au avut părinți care le-au pus acasă discuri de-ale noastre și undeva în subconștient aveau prezente anumite melodii de-ale mele, de-ale Mirabelei Dauer, Dan Spătaru, Cornel Constantiniu, Angela Similea și așa mai departe. După ce au încercat genurile muzicale proprii căutărilor anilor 90, care au durat vreo 15 ani, într-o zi au descoperit pe YouTube cântecele noastre de altădată. Cel puțin asta mi-a explicat un patron de club. Și a fost întrebat de către clienți: măi, dar artiștii ăștia sunt în țară, trăiesc? Ia, caută-i! Că noi am vrea să-i vedem în realitate. Eu, prima și prima oară, la o asemenea invitație am spus: vai, dar ce să caut eu acolo, cine mă cunoaște pe mine?
Când ați conștientizat cât de mare sunteți pentru publicul din România?
– Niciodată nu m-am gândit la mine în mod individual, noi suntem o breaslă, artiștii, ca și voi, ca medicii, am fost educată de copil, eram violonistă la Școală de Muzică, în orchestră, cântăm la vioara a doua, am crescut cu antrenamentul de a mă vedea într-o breaslă, ideal este să tinzi să faci parte din breala de linia întâi.
– Dincolo de breasla din care făceați parte, simțeați că jucați un rol mult mai important în societate?
– Aici mă pregăteam să ajung, în momentul în care am debutat la TV, am început să fim invitați să facem turnee în țară, momentul care a declanșat convingerea mea că fac un lucru util și bun a fost sfârșitul anilor 70, când am ajuns în Valea Jiului. Erau săli de o mie de oameni care erau arhipline. E adevărat că spectacolele în care apăream noi aveau o distribuție princeps. Anda Călugăreanu, Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer, Angelea Similea. Acolo ne am dat seama, la un public care stă 15 ore sub pământ, chiar dacă aveau lefurile cele mai mari din România, erau cei mai văduviți de o gură de aer proaspăt și de o glumă.
– Erați conștientă, când cântați „Strada Speranței, la parter” că este o melodie cu o „șopârlă”, că oamenii își dădeau seama de asta?
– Sigur că da! Sunt convinsă!
– Vă întrebau oamenii de unde vine speranța?
– Nu mă întreba nimeni, pentru că, pe vremea aceea, greșit se credea că românii sunt spălați pe creier, există această propoziție. Niciodată românii nu au fost spălați pe creier, întotdeauna i-am perceput pe concetățenii mei ca pe niște oameni șmecheri, deștepți și cu mintea foarte deschisă. Eu sunt convinsă că și cei care au dat avizul de „bun de publicat” textului de la Strada Speranței au înțeles despre ce era vorba, dar s-au făcut că nu au înțeles. Așa cum, uitați-vă la textele lui Amza Pellea, la „șopârlele” lui Toma Caragiu pe textele lui Dan Mihăescu și alte texte din vremea respectivă, se purta această duplicitate: domnule, sunt omul nou socialist, dar am și eu ceva de bombănit. Și noi ne amuzam grozav.
– Vi se scriau scrisori la această adresă?
– Da, și pe plic poștărițele scriau: Tovarășa Corina Chiriac nu locuiește pe Strada Speranței și trimiteau înapoi expeditorului.
Vezi aici cum Corina Chiriac ”a inaugurat” Strada Speranței în Vama Veche.
Corina Chiriac, agent imobiliar
– Ați plecat în America în octombrie 1988…
– Cu un contract împreună cu Maria Ciobanu, cu Dumitru Fărcașu, Dumnezeu să-l ierte, și cu Florin Piersic.
– În 1988, erați un star, marea Corina Chiriac, ajunsă în SUA ați avut un job de… agent imobiliar?!
– Nu din prima zi, după un an.
– Cum a fost, de la notorietatea din țară, lumina reflectoarelor, la statutul acesta, mai degrabă anonim?
– A fost o odihnă extraordinară.
– Ce ați învățat în perioada aceasta?
– O, enorm de multe, am mai spus asta, o spun în special pentru tinerii aspiranți la meseria de cântăreți și, în special, pentru părinții lor. Ca să fii un artist bun, este să ai și o meserie bună, pe mine m-a ajutat să am o diplomă de actor. Este riscant să te gândeșți la 16 ani „o să fac o mare carieră de cântăreață”, probabil că astea sunt cadouri pe care Dumnezeu le face cuiva.
– Revenind la textele cu șopârlă, „asta nu e viață/singur tot mereu”, dvs ați declarat de mai multe ori că marea dvs dragoste a fost cariera. Sunteti o feministă?
– Nu!
– Vă considerați o femeie de carieră?
– Da, dacă feminist înseamnă să ignori o carieră. De exemplu, eu nu m-aș afilia curentului #MeToo, mi se pare o prostie. Să împiedici un bărbat să te curteze, pentru că asta seamănă cu o hărțuire sexuală, mi se pare o mare tâmpenie. Pentru că orice femeie vrea să audă: Vai, dar ce bine arătați astăzi! Vai ce drăguță mai sunteți încă! Asta nu e o hărțuire sexuală!
Or, în America, unde am trăit, mi se părea foarte ciudat când vedeam câte una urâtă, cu mustață, care spunea: vai, m-a agățat unul pe stradă! Îmi venea să îi spun: Alo, când eram noi în România, eram fericite să ne pâsâie cineva pe stradă! Oameni buni, hai să vorbim în termeni populari, fireșți. Sigur, când ți se spune, domne, dacă nu faci cutare, nu… Era un banc pe vremuri, nu-mi permit să vi-l spun, cu niște râme, cu ochișorul și bătătura. Cine-l știe să se amuze! (Îi vine să râdă). În fine, încerc să mă concentrez, îmi vine să râd să mor!
Nu sunt o feministă în direcția asta, dar consider că dacă ai o vocație, de exemplu bănuiesc că doamna Ana Aslan cred că a fost o femeie de carieră, a lansat niște creme, a descoperit niște produse care te întineresc, eu nu cred că nu a avut vreun domn care să îi spună Te iubesc, mi-e dor de tine, la ce oră vii acasă, că mi-e urât! Dar, câteodată…să fiu iertată, îmi vine în engleză proverbul, când împingerea ajunge la lopată, when push comes to shovel, dacă trebuie să fii în mijlocul alegerii, e bine să alegi ceva care e sigur și culmea, meseria mea a fost cel mai nesigur lucru din lume. Dar dacă totuși n-ai un pic de umor și dacă nu te bazezi pe ceea ce știi tu să faci cel mai bine…e…sunt foarte multe de spus și n-avem timp!
Corina Chiriac și tehnologia
– O schimbare acum, ați redescoperit o generație, ați descoperit și tehnologia pe care o folosește, YouTube-ul, Facebook le folosiți?
– În 2000, nu, o iau mai de dinainte! În 1990 și ceva, eram încă în California, fostul meu soț avea un computer, zic: Lasă-mă și pe mine! Zice: No! Am revenit acasă, zic bun, acum îmi iau un laptop, e al meu, care se apropie îl omor. Nu avea cine să se apropie decât câinele meu, divortasem între timp. Mi-am angajat un profesor, un băiat tânăr, fiul unei prietene de-ale mele, care la primele două lecții, a venit, săracu… Ce mai vrea și asta?! Mai ales că eu îmi luam notițe, ca la rețete culinare, săgeata se făcea mânuță și apoi linie, era o problema de stat! Știam să bat la mașină, mi-a arătat cu mouse-ul și zice: Dar dvs de ce vreți să învățați computer? Zic: Vreau să învăț Word Process. Să cadă de pe scaun, i s-a părut o obrăznicie, eu nici nu știam să dau drumul la laptop. Zice: dar de ce vă trebuie? Zic: vreau să scriu o carte. Aoleo! Zic da, este scrisă în manuscris… Treaba este că am învățat, și cartea, uite-o, o tot public, o tot republic și-o fac cadou și mă duc cu ea și o lansez, o carte de povestiri și de numele, iar dacă Dumnezeu mă ține sănătoasă, o să îmi scriu și amintirile într-o zi.
– Ați mers destul, ați cântat în afara României, oamenii aceștia vor să se întoarcă acasă sau sunt pierduți pentru totdeauna?
– Mi-ați pus o întrebare grea…
– Știu că vorbiți cu mulți dintre ei după spectacole…
– Da, facem poze. Sunt convinsă că foarte mulți s-ar întoarce acasă, dacă acasă ar fi ca afară. Pentru că ei între timp s-au învățat să aibă drumuri, să aibă asigurări medicale, să aibă spitale fără paraziți sau ce sunt ăia, bacterii, probabil foarte multe alte lucruri pe care voi le prezentați aici. În primul rând, îi țin copiii acolo, sunt născuți acolo mulți, nu-i poți dezrădăcina doar fiindcă ție ți-e dor de acasă. Am cunoscut în America, în anii 90, o sumedenie de familii de români care se adaptaseră de nevoie, o duceau bine, dar nu erau foarte fericiți. Probabil toate se plătesc, ai niște avantaje materiale, dar pe toate nu le putem avea în viață…
Foto & video: Digi 24