Actrița, care lucrează acum și în televiziune, nu a fost susținută inițial de părinți, însă ulterior aceștia și-au dat seama care e visul ei cel mare. A dat la teatru, a și luat admiterea din prima. „Gândul de a da la IATC a fost o descoperire, a venit ca o eliberare de care aveam nevoie. În liceu eram un copil studios și olimpic, mă pregăteam intens pentru Medicină. Pe vremea lui Ceaușescu, dacă erai bun, făceai o facultate respectabilă, aveai o meserie bună şi… în general, totul era prestabilit.

După decembrie 1989, am îndrăznit să visez şi am decis să nu mai dau admitere la Facultatea de Medicină. A urmat o „revoluţie în familie. I-am spus tatălui meu că nu sunt în stare să iau în mâini viaţa unui om, dar știu sigur că sunt în stare să urc pe o scenă şi să fac sufletele oamenilor să vibreze. Ai mei au primit vestea cu destul scepticism, fiindcă nimeni din familia noastră nu mai încercase această carieră. Știam că am nevoie de pregătire, de un repertoriu bine structurat.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cu tata de mână, am bătut la ușa cabinei lui Alexandru Hasnaş de la TNB (în tinereţe, ai mei au stat în gazdă la familia Hasnaş) și am cerut ajutor. Așa i-am cunoscut apoi pe Victor Moldovan și pe Tatiana Constantin. Ei m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă pregătire, repertoriu, energie. Dorință aveam! Aşa a început drumul meu în lumea asta fascinantă a teatrului. Am ştiut de atunci că asta voi face în viaţă: voi lucra cu sufletul omului…”, a povestit Corina Dănilă pentru viva.ro.

Întrebată cum și-a dat seama că își dorește să devină actriță, vedeta a explicat că de mică stătea în fața televizorului, îi analiza atent pe toți actorii care apăreau pe micul ecran la vremea respectivă.

„Ideea de a da la Teatru s-a clădit ușor, ușor în subconştient. Nu lipseam niciodată din faţa televizorului, urmăream cu religiozitate toate spectacolele de teatru TV difuzate de TVR. Aşa i-am „cunoscut pe toţi marii noştri actori! Mă fascinau! Mică fiind, colecţionam vederi cu actori, din acelea de 2 lei. În Paşcani, exista un chioșc de ziare unde vindea nea Petre, un bătrânel extraordinar, care-mi punea deoparte câte două-trei din fiecare, pentru ca eu să pot face schimburi cu alţi copii.”, a mai mărturisit ea.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News