Interpretul, diagnosticat cu maladia parkinson, avea nevoie urgent de bani pentru schimbarea neurostimulatorului. Gigi Becali i-a dăruit artistului 30 000 de euro, suma care acoperea costurile celei de a doua intervenţii chirurgicale de la Viena. Cornel Constantiniu a mai fost operat la Viena de celebrul medic Alesch în anul 2004, însă prima operaţie a suferit-o în Africa de Sud, în 1998, la fratele său geamăn, Mircea.
”Şi acum le sunt extrem de recunoscător tuturor celor care m-au ajutat să mă pot opera de-a lungul acestor ani şi le cer scuze dacă i-am omis. Dar eu nu am uitat nici de teledonul care s-a organizat pentru mine în anul 2004. Aşa cum nu pot să uit că Gigi Becali mi-a salvat viaţa la sfârşitul anului 2009. Aveam nevoie de acei bani pe loc. Dacă nu mă operam nu mai eram azi în viaţă. Îi mulţumesc din suflet pentru gestul pe care l-a făcut faţă de mine, cât şi tuturor celor care mi-au fost alături în momentele grele.”, ne-a mărturisit artistul. El a ţinut ca zilele trecute, de ziua lui Becali să-i transmită ”La mulţi ani!”, prin intermediul ziarului nostru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News