De ceva timp, de când noul său job, acela de director de imagine la o agenție de turism, îi dă ocazia să cutreiere lumea, Cornel Galeș profită de fiecare plecare peste graniță pentru a da un sens spiritual vieții sale. În timpul călătoriilor întreprinse în interes de serviciu – participă la simpozioane pe teme turistice -, se oprește la bisericile întâlnite în drum, pentru a se ruga.
Galeș, care a fost la un pas de moarte după dispariția artistei, și-a întors fața către Divinitate după ce și-a pierdut partenera de viață, Ileana Ciuculete, în martie anul trecut. De atunci, văduvul artistei s-a apropiat mult de Dumnezeu. Este foarte credincios și e convins că numai oamenii care se roagă vor fi ajutați în viață.
Mai mult, potrivit apropiaților, Galeș merge și în pelerinaje la diverse mănăstiri. Fostul impresar artistic stă de vorbă cu călugării. Și n-o face pe teme laice, ci religioase, deoarece a aprofundat Biblia. Apoi, el se spovedește periodic duhovnicului său, unul dintre preoții care au oficiat ceremonia de înmormântare a Ilenei Ciuculete.
I-a făcut un altar interpretei
Într-un colț al apartamentului în care s-a mutat după moartea Ilenei Ciuculete, Cornel Galeș i-a făcut un adevărat altar regretatei artiste. În dreptul fotografiilor acesteia se află multe icoane, aduse de la mănăstirile la care el a ajuns și candele care stau aprinse când el este acasă.
CITEȘTE ȘI: