Cornel Galeș, care a cerut să i se aducă înapoi hainele pe care le-a dat de pomană la parastasul de 40 de zile al soției sale, regretata interpretă de muzică populară Ileana Ciuculete, a avut mari probleme cu banii.
De altfel, Cornel Galeș a mărturisit chiar el că a fost ajutat financiar de o femeie de afaceri.
Acum, afirmațiile lui sunt întărite de o bună prietenă a Ilenei Ciuculete, Nicoleta Stan, care a declarat, la o emisiune de la Antena Stars, că Cornel Galeș s-a împrumutat de la ea chiar când Ilena Ciuculete era pe patul de spital.
Cornel Galeș s-a împrumutat de bani când Ileana Ciuculete era pe moarte. Aveau mari probleme cu banii
„Cred că-n urmă cu doi ani de zile a fost prima discuţie asupra acestor probleme financiare ale lor. Ei aveau probleme, aveau şi un leasing la maşină – un leasing destul de greu, trebuia plătită şi asigurarea… Da, le acoperea cu greu, totul a pornit de la revizia maşinii, nu mai ştiu suma, dar era una mare – întârziau plăţile de la spectacolele, se întâmplă şi acum, aşteptau să le intre banii. Deci, iată că nu aveau bani, da?…
Eu ştiu că aveau probleme financiare, ei au apelat la mine, iar Cornel s-a împrumutat la mine chiar şi când Ileana era în spital. Ultima dată le-am dat 1.000 de euro, iar prima dată… nu are rost să spun… Ei aveau probleme financiare… Nu ştiu cât a costat spitalizarea…”, a povestit Nicoleta Stan, prietena Ilenei Ciuculete, în cadrul emisiunii „Agenţia VIP” de la Antena Stars.
Aceasta a vorbit și despre vila pe care o dețineau Cornel Galeș și Ileana Ciuculete.
„Aveau un living, o toaletă, şi aveau la etaj două camere, două cămăruţe şi un hol. Aveau o curticică mică, nu poţi să spui că avea o vilă atât de mare şi că a luat o sumă mare… Da, depinde şi de zonă, e drept… Dacă nu era Cornel în spatele ei, ea se pierdea de mult”, a mai spus Nicoleta Stan.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!