Întrebat dacă preferă aventurile, Cornel Ilie a spus: „Nu am o regulă. Depinde de chimia pe care o dezvolt cu cealaltă persoană. Mi s-a întâmplat ca, dacă voiam să fiu cu cineva, să nu fac asta din prima seară, pentru că aş fi ştiut că nu dura prea mult, că era doar o aventură. Iar cu persoanele cu care am simţit că putem comunica şi altfel, am încercat să nici nu fac vreo propunere. Şi, în general, nu prea fac propuneri. Dacă merge de la sine, atunci, da”.
Acesta a punctat: „Dar altfel nu mă duc la agăţat, de exemplu. Mi-am trăit chestiile astea. Pe la douăzeci şi ceva de ani am făcut toate tâmpeniile, cam tot ce era de făcut, dar acum nu mă mai tentează. Acum ştiu ce-mi place şi ce nu, şi ideea e de a găsi persoana cu care să le poţi face pe toate”.