Scrie poezii, cărți, piese și face muzică, totul într-un registru romantic, cu o tentă de trezire la realitate. Chiar și după 25 de ani de muzică, Cornel Ilie continuă să fie romanticul din showbiz, care cântă despre iubire. Artistul a vrut încă de la început să fie așa, declarându-se timid, romantic și ironic.
În cele 9 albume scoase și o sumedenie de colaborări cu artiști din România, Cornel Ilie și trupa VUNK au avut grijă ca hituri să fie piesele de dragoste, cu mesaje și trăiri în care s-a regăsit publicul lui. Artistul a știu de la început că asta este cheia succesului său, așa că din 1999 merge pe acest drum.
“Noi ne-am lansat în 1999, dar oficial, în 2000. Atunci când ne-am declarat că eram romanticii porno. Acum se taie câte o literă, o de la porno, și acum am început să tăiem și de la romantici și am ajuns la roman și mai cobor puțin”, a povestit Cornel Ilie pe canalul de YouTube a lui Marius Manole și Ilona Brezoianu.