„Când era Ada micuță nu mă gândeam că o să urcăm împreună pe aceeași scenă. După aceea, i-am văzut aptitudinile și mi-am zis: Doamne, să nu se apuce de meseria mea, că e una grea! Am fost mai mult spectator, pentru că îmi plăcea ceea ce vedeam că face, dar nu am vrut să o plimb la toate posturile de televiziune, pe la emisiuni, cum am văzut că fac mulți părinți cu copiii lor. Am vrut să-și găsească drumul singură, pentru că mie nu mi-a vândut nimeni iluziile. Mi le-am vândut singur pentru ca, după aceea, să știu de unde mi se trage. După ce a terminat liceul, am dat-o să facă Dreptul la Româno-Americană, să aibă o meserie de viitor care să-i aducă bani dar, după șase luni, mi-a zis că nu înțelege nimic, s-o las în pace, pentru că ea vrea să cânte, să joace, să fie artistă. Anul următor a mers la Actorie”, povestește Cornel Palade.
Ada a avut de mică veleități de artistă, își amintește acesta. “Pe oriunde jucam, Ada era în prima linie, cânta și dansa pe tot ce cânta orchestra în restaurant”.
Când a văzut-o hotărâtă să devină actriță, Cornel n-a încercat să o țină departe de scenă, dar nici n-a încurajat-o. “Am lăsat-o pe ea să lupte pentru visul ei”, spune acesta.