Filmările pentru „Sunt celebru, scoate-mă de aici” au început deja și vor dura două luni. Adela Popescu și Cabral sunt prezentatorii show-ului de la PRO TV și au plecat împreună cu familiile lor în Republica Dominicană.
Se pare că Cornel Palade este unul dintre concurenți, iar Romică Țociu l-a dat de gol, scrie Fanatik. Cei doi sunt colegi și prieteni de peste trei decenii.
Romică Țociu filmează pentru „Splash! Vedete la apă” și nu a putut semna cu PRO TV. „Nu m-am dus cu Cornel în Dominicană pentru ca am fost la Splash până acum o săptămână. Eu am prins acolo, el a prins în partea cealaltă…”, a spus actorul pentru sursa mai sus menționată.
Pentru Cornel Palade, Romică are un mesaj de încurajare: „Cornel, până la capăt! Până în fiere!”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Despre „Sunt celebru, scoate-mă de aici” sezon 2
Timp de două luni, celebritățile vor trăi sub cerul liber, departe de casă, de fani și de luxul zilnic, complet izolate, fără acces la telefon sau Internet și se vor lupta cu neprietenoasa junglă pentru titlul de Rege sau Regină a acesteia. Resurse limitate, insecte, izolare, teama de necunoscut, animale exotice și provocări extreme – sunt doar câteva dintre elementele pe care vor trebui să le înfrunte vedetele, în cel de-al doilea sezon al show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.
„Sunt celebru, scoate-mă de aici este un produs de televiziune extrem de complex, care în acest an revine cu o mulțime de surprize, atât pentru telespectatori, cât și pentru concurenți. Sunt foarte bucuros să anunț debutul producției și extrem de mândru de echipa care va face ca acest sezon să devină o adevărată adicție pentru cei de acasă!”, a spus Amir Mor Hason, Production Director PRO TV.
Într-o abordare diferită, condimentat cu probe și elemente noi, show-ul va pune la încercare capacitatea de adaptare a vedetelor la condițiile austere din junglă, departe de confortul pe care-l au acasă. Cine sunt cei care vor accepta să-și înfrunte fricile în cel mai așteptat show al toamnei, vom afla în curând.