Relația dintre Cornel Păsat și Oana Roman a fost adusă în prim-plan, după ce fiica lui Petre Roman a divorțat de Marius Elisei cu scandal. Catinca, sora vedetei, a mărturisit la un moment dat că aceasta se potrivea cel mai bine cu fostul iubit, iar Marius nu ar fi fost niciodată pe aceeași lungime de undă cu sora sa.

În anul 2007, după o poveste de dragoste care a durat 7 ani, Cornel Păsat și Oana Roman au decis să se despartă, însă au păstrat o relație civilizată și se salută de fiecare dată când se întâlnesc. Deși au trecut 17 ani de când nu mai formează un cuplu cu fiica lui Petre Roman, celebrul coregraf a vorbit despre calitățile și defectele fostei sale iubite.

„De multe ori Oana a avut de pierdut din cauza impulsivității și a lipsei de cenzură”

Cornel Păsat spune despre Oana Roman că este „este o fire rebelă și orgolioasă, are sânge de spanioloaică”. De asemenea, fondatorul trupei Flamingo Boys a mărturisit că fosta iubită spune mereu adevărul în față indiferent cât de dur ar fi.

„Eu și Oana am avut o chimie bună. Relația noastră se baza în primul rând pe respect și înțelegere. Oana este o fire rebelă și orgolioasă, are sânge de spanioloaică. Este un berbec adevărat și dacă nu știi cum să aplanezi eventualele conflicte iese cu scântei. Are o calitate pe care eu o consider mai degrabă defect. E extrem de sinceră. Spune mereu adevărul necenzurat indiferent cât de incomod sau dur ar fi. De multe ori a avut de pierdut din cauza impulsivității și a lipsei de cenzură. Dar dacă ești atent la ce spune, apreciezi adevărul, sinceritatea și ai calm, tact, deschidere pentru dialog, răbdare și maturitate poți evita conflicte și poti îmbunătăți calitatea vieții conjugale.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

„Mai bine o lași sa se liniștească și o abordezi când este calmă și dispusă la dialog”

Dacă te contrezi și te pui cu ea cap în cap în momentul nepotrivit ies scântei și nu prea ai șanse de câștig. Mai bine o lași sa se liniștească și o abordezi când este calmă și dispusă la dialog.

Are suflet bun, dar e aprigă la mânie. Așa că trebuie să știi cum să o iei, să o anticipezi și să eviți conflicte. Decât o confruntare directă la nervi, mai bine o retragere și revenire la discuții pe un fond mult mai calm”, a declarat Cornel Păsat pentru cancan.ro.

oana-roman-si-cornel-pasat-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

„Cam toate femeile aruncă vorbe grele la nervi”

Catinca Roman a declarat recent în cadrul unei emisiuni TV că dansatorul a fost cel mai potrivit bărbat pentru sora ei. Cornel Păsat consideră că fiecare poveste de dragoste este diferită, astfel că de multe ori persoanele rănite ajung să spună multe vorbe greșite la nervi.

„Nu pot să fac comparații și nici nu doresc asta. Fiecare relație are povestea ei.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Cam toate femeile aruncă vorbe grele la nervi. Dacă le pui la suflet greșești și situația devine grea, uneori chiar imposibilă. Trebuie să citești printre rânduri pentru că femeile sunt mult mai complicate ca noi bărbații, în gândire. Dacă reușești sa înțelegi că așa sunt femeile în general și că sunt doar vorbe spuse la nervi, ai șanse mari sa eviți certuri mari sau chiar despărțire, divorț sau violență domestică. Îți poți salva căsnicia, armonia și dragostea.

Mai ales familia și copilul ce devine victimă. Ca să nu mai spun de exemplul parental atunci când părinții se ceartă sau chiar se despart.

„Din păcate, copiii plătesc greșelile părinților”

Ne confruntăm cu o perioadă în care egoismul și egocentrismul sunt la mare modă. Empatia, educația, spiritul de sacrificiu, bunătatea, iertarea au devenit defecte și slăbiciuni. Trebuie să ne trezim și să ne gândim ce moștenire și educație, ce viitor asigurăm mai departe copiilor noștri. În final, din păcate, copiii plătesc greșelile părinților.”

Întrebat de ce nu a mai funcționat relația cu Oana Roman, Cornel Păsat a recunoscut faptul că iubirea lor se consumase. De asemenea, coregraful precizează că nu a avut niciodată discuții legate de bani cu fosta lui iubită.

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Recomandări
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

„Cred că pur și simplu s-a consumat dragostea. Niciunul dintre noi nu mai eram prezenți în acea relație. Și amândoi am simțit nevoia de separare. Nu am avut discuții pe plan financiar niciodată. Amândoi munceam mult și nu se punea problema banilor, cine câștiga mai mult sau mai puțin”, a mărturisit fondatorul trupei Flamingo Boys pentru sursa mai sus-menționată.

„Era necesar ca ea să fie în ton cu cerințele și toate tendințele societăți în care se învârtea”

Cornel Păsat susține că la vremea respectivă, Oana Roman era foarte cheltuitoare, pentru că o obliga poziția socială pe care o avea. Fiica lui Petre Roman muncea extraordinar de mult pentru a-și permite să își facă toate poftele.

„Oana cheltuia mult, într-adevăr, pe haine, vacanțe, restaurante, evenimente etc. Dar te obliga poziția socială și anturajul să fii la un astfel de nivel. Ea își permitea pentru că lucra foarte mult și era necesar ca ea să fie în ton cu cerințele și toate tendințele societăți în care se învârtea”, a mai spus dansatorul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Lecoqsportif   •   30.01.2024, 15:45

A obisnuit-o presa cu prea multa atentie.

Lecoqsportif   •   29.01.2024, 14:02

Ce pretentii sa avem de la astfel de oameni?

simona1996   •   29.01.2024, 13:22

Foarte bine ca se înțelege .

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Mihai Voropchievici anunță care sunt, de fapt, liniile din palmă care contează și ce secrete ascund. „Ei se pot confrunta cu probleme de sănătate”
FANATIK.RO
Mihai Voropchievici anunță care sunt, de fapt, liniile din palmă care contează și ce secrete ascund. „Ei se pot confrunta cu probleme de sănătate”
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Animalul reintrodus de urgență în România și care i-a lăsat pe experți fără cuvinte. Seamănă cu celebra capibara și are o importanță esențială pentru revitalizarea biodiversității și stimularea ecoturismului

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI