Cornelia Catanga (55 de ani) şi Aurel Pădureanu (63 de ani) formează un cuplu de 23 de ani, dar abia anul acesta s-au decis să meargă la ofiţerul Stării Civile şi la altar pentru a-şi oficializa relaţia.
Şi dacă prima ceremonie, programată pentru luna aceasta la Primărie, va fi restrânsă, cea religioasă, de la începutul anului viitor, va fi grandioasă, cu mulţi invitaţi şi cu zece perechi de naşi.

A sfătuit-o să nu se îngraşe

“Nu voi merge la altar dacă nu mă va cununa şi Botezatu. Cu cine vrea el, ca pereche. El se va ocupa de toată ţinuta mea: rochie, pantofi, bijuterii etc. Am deplină încredere în gusturile lui. M-a sfătuit să nu mă mai îngraş sau să mai slăbesc până la nuntă”, ne-a spus Cornelia. Rochia miresei va fi lungă, fără trenă şi cu multe aplicaţii preţioase, iar materialul a fost comandat de Cătălin de la Paris. Printre naşii cuplului se vor mai afla avocatul Cătălin Dancu şi medicul Dan Acaru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News