Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor susţine că a intrat în posesia unei copii după buletinul medical al regizorului, în care se arată că acesta ar fi suferit de cancer la colon. Prieten apropiat cu regretatul regizor, Vadim îi acuză de malpraxis pe medicii care s-au ocupat de marele cineast.
„S-a spart legea tăcerii, omerta, din spitalul Elias şi cineva a făcut o copie pentru Vadim Tudor. Nu o am cu mine, dar apare acolo şi cancer la colon. Cel mai grav lucru care s-a făcut – şi asta o spun somităţi medicale – este că la peritonită, la invadarea abdomenului şi a organelor interne din zona respectivă cu puroi nu se intervine laparoscopic. Se intervine clasic. E malpraxis aici”, a spus Corneliu Vadim Tudor, un apropiat al lui Sergiu Nicolaescu, la România Tv.
Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a murit, joi, la Spitalul Elias, unde era internat din 26 decembrie şi recent fusese operat de peritonită. Regizorul a decedat la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat.