Cosmin Cernat, prezentatorul concursului Exatlon România, a oferit detalii din viața și cariera sa.

„Eu am făcut de toate. Ziarist sportiv, am învățat să scriu la mașina de scris, și acum rupt tastatura, nu se poate sta lângă mine. Am prezentat știri, au făcut comentarii sportive, divertisment, am condus redacții.

M-am gândit un pic când am primit propunerea să prezint Exatlon. M-am uitat, am verificat ce format e. Mi-am făcut cont de Instagram tocmai pentru acest post. Am ajuns acolo și am văzut că lucrurile stau așa cum mi-au spus. Așa am zis da. Locuiam de un an și jumătate în Canada. Eram acolo, eram ok, eram bine. Vorbeam cu nevastă-mea, care a lucrat mult în Tv înainte de a fi personal trainer, și mi-a zis să vedem cum este și ce iese…”, a declarat Cosmin Cernat

„Am stat cinci luni și jumătate cu aceiași oameni. Îi întrebam dacă nu s-au săturat de mine. Erau jocuri cu importanță diferită. Nu poți comenta jocul de protecție la fel ca jocul pentru o masă la restaurant. Cred că da, cred că a fost cel mai greu format profesional al meu. Solicitant. De multe ori mă gândeam cum să le explic copiilor care se uitau ca să înțeleagă”, a mai spus el.

„Zilele trecute m-a oprit pe stradă o femeie foarte frumoasă. Eram cu soția mea. A vrut să-mi mulțumească pentru că băiețelul ei, bolnav de autism, a început să se comporte altfel după ce s-a uitat la emisiune… Eu mi-am crescut copiii foarte liber. Încerc să-i duc ușor-ușor către mișcare. Am fost la crosuri cu fetele, cu Matei am fost la înot, dar nu îi forțez către performanță. Performanța înseamnă chin și suferință. Nu poți să o faci decât dacă îți place. Trebuie să poți să te calci în picioare pentru un ideal… Am trei copii, îmi ajunge. Deja mi se pare un pic cam mult, dar nu ai de unde ști ce se întâmplă”, a adăugat comentatorul sportiv.

El a vorbit și despre viața sa din Canada și despre motivul care s-a mutat acolo.

„Nu mă simțeam confortabil. Ideea mea despre televiziune e un pic diferită. dai drumul la televizor și fără supărare sunt mulți dintre ei care nu au ce să caute acolo. Lumea se schimbă., sunt două variante: ori te adaptezi, ori te retragi. Am făcut o cercetare înainte să mă mut. Există două variante: Canada și Australia. Se aseamnă din punct de vedere al sistemelor. Decizia nu a avut neapărat legătură cu asta. Am făcut consultanță internă pe companii, am lucrat în minister, la federația de lupte, unde am făcut multe, mai mult ei, eu am făcut ce am putut. Mi-a lipsit televiziunea. Decizia cu Canada a ținut mai mult de copii. Am vrut să încerc să văd cum o să simtă ei, pentru că e alt sistem… N-ai plătit chiria, intri în biroul de credit. Locuim cu chirie acolo. N-avea sens să îmi iau casă. Sunt și oameni care preferă să își cumpere casă la nivel de investiție, după care o închiriază. Am un apartament drăguț…

Eu am plecat pe producție TV, un reality-show. Un ziarist român, coleg de-al meu, și un american aveau un format… Fiica mea cea mare a locuit cu mine în Canada. Ea și fiul meu au fost cu mine și în republica Dominicană. Am vorbit cu soția mea și am zis să pune copiii la școală online. Am vorbit cu directorul școlii. Și-au făcut lecțiile pe plajă, interesantă experiență pentru copii. veneau cu mine la filmare în fiecare zi. Când se ridicau din cort era bine, când nu se ridicau știam că ceva nu e bine. Am avut și zile cu familia. De aia am preferat să vin mai târziu, ca să avem zile împreună. Poate că aș fi putut fi concurent la emisiune. Aș fi rezistat o lună, o lună și jumătate. Fac mișcare. Fac sport pentru mine, joc tenis. Și acolo făceam mișcare. Sunt la 80 de kilograme acum. Cred că am pus vreo două kilograme de când am venit. beau și o bere și un pahar de vin. Mănânc de toate…

… Ideea e să mănânci cu grijă. Vrei ciorbă, mănânci un castron, nu o oală. Vrei mici? Nu mânca opt, mănâncă doi. Și cu dulciurile la fel”, a mai declarat el.

„Cred că mai stau puțin în România, cu tatăl meu. Vreau să îmi întâlnesc mătușile și prietenii. La vârsta mea nu ai mulți prieteni. De-a lungul vieții mi-a fost greu…

… Prima oară când pleci e foarte greu, cu plânsete, cu lacrimi, cu suferință multă. Eu am vrut să încerc asta pentru copii și am vrut să văd cum mă adaptez eu…”, a încheiat Cosmin Cernat.

 


Citește și: EXCLUSIV/ Ovidiu Grosu trăiește în Danemarca, dar își amintește perfect de adolescența în Videle. ”Viorica Dăncilă mi-a fost profă și Carmen Dan colegă, mergeam la cules de mușețel!”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News