Sentimentele sunt puternice
Cosmin a continuat pe un ton confidenţial: “Probabil, nu o să mă obişnuiesc niciodată cu ideea că, gata, s-a terminat cu liniştea mea doar pentru simplul motiv că sunt împreună cu o persoană publică. Dar ce-aş mai putea face? Mi-am sacrificat liniştea pentru a avea dragostea Laurei…”.
Noul iubit al frumoasei actriţe nu ezită să recunoască, ce-i drept voalat, că sentimentele sale faţă de Laura sunt foarte puternice: “În momentul în care doi oameni încep o relaţie şi ajung să formeze un cuplu, există o raţiune pentru asta, e normal să fie vorba şi despre sentim e n t e puternice”, ne-a mai dezvăluit el. Cosmin nu a vrut să divulge planurile pe care le are cu Laura de Sărbători: “Încă nu ne-am făcut un program, vom vedea ce o să facem, unde o să mergem”.
O laudă pentru rolul din piesa «Portret la minut»
Cosmin Curticăpean are cinci firme, dintre care două în Capitală, ambele în domeniul telecomunicaţiilor. Cu toate acestea, între o licitaţie şi o întâlnire de afaceri, el mai găseşte timp să ajungă şi la teatru, pentru a urmări piesele în care joacă iubita sa. “Sunt foarte ocupat, dar nu vreau să pierd reprezentaţiile Laurei”, ni s-a confesat el. De exemplu, în urmă cu trei zile, Cosmin a fost văzut la Teatrul Nottara, admirându-şi iubita, în piesa “Portret la minut”: “Spectacolul e foarte drăguţ, iar Laura joacă foarte bine. Ştiu, e posibil să fiu subiectiv, dar cred că nu sunt singurul care face aceste aprecieri”, a lăudat-o Cosmin.
A delegat-o pe Laura să vorbească despre idila lor
Smiley, urmărit peste tot de ghinion
În timp ce fostei sale iubite, Laura Cosoi, îi merge de minune, ea găsindu-şi fericirea în braţele lui Cosmin, Smiley nu mai are, cel puţin momentan, noroc în dragoste. S-a zvonit doar că artistul ar avea ochi pentru Loredana Ciobotaru, fostă concurentă la “Vocea României”, dar nimic nu a confirmat faptul că ei ar fi implicaţi într-o relaţie. De când s-a despărţit de Laura, Smiley nu a fost surprins în compania vreunei noi iubite. Ghinionul pare să-l urmărească nu numai în dragoste. Zilele trecute, el a intrat cu maşina pe care o cumpărase doar în urmă cu câteva săptămâni într- un copac, aceasta fiind serios avariată.