Este pentru prima oară când Cosmin prezintă singur un show de televiziune, iar provocarea este pe măsură. „Este primul show pe care îl prezint singur și recunosc că mă bucur de faptul că totul se întâmplă în Grecia. De când au început filmările am descoperit altfel această țară, altfel decât ne este prezentată de agențiile de turism. Partea bună este că și telespectatorii o vor cunoaște prin prisma localnicilor și a lucrurilor noi și inedite pe care le are de oferit. Văzând la ce probe sunt supuși concurenții și prin câte trebuie să treacă, nu pot decât să vă mărturisesc că tare mă bucur să fiu prezentator. Veți vedea foarte curând despre ce vorbesc!”, a declarat Cosmin.
Cosmin Seleși, prezentator la Aventură cu patru stele în această vară
Aventură cu 4 stele”, o emisiune realizată după formatul italian „Ricchi e poveri” (”The Rich And The Pauper”), care va fi filmată în Grecia. În fiecare ediție, 4 vedete intră în competiție și vor fi departajate constant: două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiții materiale limitate. Cei care câștigă fiecare probă se bucură de o vacanță luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viața și muncile cele mai diverse și solicitante ale localnicilor.
Cosmin Seleși împlinește 40 de ani astăzi, 30 iunie. Prezentatorul emisiunii “Te cunosc de undeva!”, de la Antena 1, spune că “petrece” prin muncă, alături de colegii cu care filmează pentru o nouă emisiune – “Aventură cu 4 stele”.
Citește și:
Gestul șocant făcut de Cornel Galeș înainte ca Ileana Ciuculete să moară. Abia acum s-a aflat