– Cosmin, de ce crezi că nu mai faci parte din distribuția spectacolului „Boeing Boeing”?
– Eu am fost mult timp și recuziter, și costumier la
acest spectacol și îmi plăcea enorm pregătirea de culise. La un moment dat, am
fost mustrat că nu îi ajut pe mașiniști la decor, un lucru de care nu mă feream
și pe care îl făceam mereu, pentru că eram prieten cu băieții, dar care nu îmi
era în atribuții. Nu am putut fi prezent într-o dimineață la o descărcare de
decor care nu mă privea și am fost somat să plec. Loial spectacolului, am
preferat să rămân doar ca actor pentru rolul din finalul piesei, rol atribuit
de producătorul inițial al spectacolului, Teatrul Levantis, pentru că nu exista
în piesă și care a fost acceptat de regizorul Puiu Șerban ca fiind un final
foarte bun. Inițial, eram trei băieți la recuzită și în scenă. Apoi am rămas
singur și am făcut munca tuturor cu mare bucurie că pot învăța meserie
adevărată direct din culise și de pe scenă. Când Aurelian m-a înștiințat că,
făcând parte din familie, și eu sunt în același tren cu ei, cu un gust amar,
mi-am zis că orice șut în fund e un pas înainte.
– În ce piese te vom vedea la toamnă?
– În comedia “Eu te cred, dar tu mă minți”, în comedia “Căsătorie în 3”, în
comedia “Blonda din vecini”, în spectacolul “Ana lui Manole” și în piesele
pentru copii de la Opera Comică pentru Copii. Pe lângă aceste spectacole, eu
lucrez însă și cu copii, adolescenți și adulți la Atelierul de voce și muzică
Loredana Groza. Fac asta de 4 ani, îmi place, s-a format o mică mare familie și
am ajuns la performanța de a regiza spectacole cu ei.
– La ce vârstă ai fost prima dată la teatru?
– La 5 ani, mătușa mea m-a luat în vacanță la mare cu ea. Acolo am văzut “Take, Ianke și Cadîr”. Am urmărit întreaga piesă cu gura căscată, îndrăgostindu-mă de atmosfera creată și de actorii uriași.
– La hotărârea ta de a deveni actor a contribuit în vreun
fel mătușa Monica Davidescu?
– Da. Văzând atât de multe spectacole cu ea, a contribuit fără să vrea la
decizia pe care am luat-o. Fără exemplul Monica, nu știu dacă aș fi ajuns
actor. Probabil eram acum avocatul mamei sau dentistul lui tata.
– Te-ai pregătit pentru admiterea la facultate cu Monica?
Ce sfaturi ți-a dat?
Mi-am pregătit repertoriul abia cu 3 sau 4 săptămâni înainte de admitere. În
toată această perioadă, Monica a fost plecată din țară. Am sunat-o și i-am spus
ce vreau sa fac. A fost șocată, dar s-a bucurat. A fost și mai șocată când am
sunat-o să îi spun că am reușit. Atunci, Monica și Aurelian mi-au spus “bun
venit” și că abia de aici o să înceapă o adevărată aventură pentru mine…
A contat la început de drum faptul că aveai deja un
profesionist în familie?
A contat, în sensul în care aveam de unde să primesc sfaturi și idei
nelimitate, era lângă mine cineva cu experiență în domeniu. Întotdeauna am
vorbit cu Monica despre examenele mele, despre monologuri, poezii, povestiri.
Are întotdeauna soluții interesante când desface un text.
Te-a supărat vreodată titulatura de nepot al Monicăi
Davidescu?
Nu. Nu m-am ferit vreodată să spun că Monica Davidescu este mătușa mea sau
că Aurelian Temișan e unchiul meu.
Când te-ai întâlnit pentru prima oară cu ei pe scenă?
Cu Monica, în spectacolul “Eu te cred, dar tu mă minți”. Avem multe scene împreună.
La fel și cu Aurelian. Pentru mine, să joc cu ei pe aceeași scenă e un vis împlinit,
iar reacția pozitivă a publicului spune multe.