Prezentă aseară la Cineplexx Băneasa, la avanpremiera comediei Retreat Vama Veche, Cosmina Păsărin a oferit un interviu pentru CIAO.RO despre căsătorie, după 2 ani de relație.

Cosmina a răspuns provocării lui Petre Năstase, regizorul filmului Retreat Vama Veche și a îmbrăcat uniforma de polițistă. Comedia distribuită de Vertical Entertainment a intrat în cinematografe din 18 octombrie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

În cadrul interviului, Cosmina a vorbit despre momentul în care și-a cunoscut partenerul și despre cum se înțelege cu acesta.

El a făcut primul pas, bineînțeles, totul a decurs normal, așa cum se întâmplă la începutul unei astfel de povești. Suntem deja de doi ani împreună și lucrurile merg foarte bine între noi.

Avem o relație foarte liniștită, o relație normală, în care discutăm, încercăm să ne înțelegem de fiecare dată unul pe celălalt. Există și momente de tensiune bineînțeles și cred că până la urmă și astfel de momente sunt bune în viața unui cuplu, pentru că înveți din ele.

Adică e bine să vezi lucrurile așa, să nu te gândești că te cerți și că e vorba doar despre ceartă. Certurile, în general, scot la iveală problemele poate din cuplu și e bine ca apoi aceste probleme să fie – prin discuții – rezolvate”, a dezvăluit Cosmina pentru Ciao.

Chiar dacă sunt împreună de doi ani, Cosmina consideră că este prea devreme să își facă planuri de căsătorie cu partenerul ei, susținând că mai sunt multe lucruri de făcut până la acel moment.

„Avem doar doi ani împreună, eu zic că ar trebui să mai treacă puțin timp și cred că și el este de aceeași părere. Ne e foarte bine așa deocamdată și nu văd de ce ne-am gândi la căsătorie acum. Avem multe alte lucruri de făcut până acolo”, a mai adăugat Cosmina Păsărin.

Urmărește-ne pe Google News