Becali a plătit Universității Craiova 1,4 milioane de euro pe “Nilă” şi şi-a pus mari speranțe în aptitudinile sale de fotbalist. Şi totuşi, ceva nu merge. Şi-a urcat toți suporterii în cap din cauza prestației slabe din meciul cu Twente şi din amicalul cu Juventus Colentina şi îl ignoră pe Gigi, care-i repetă întruna să nu îşi mai dea toată vlaga Cruduței.

Au fost împreună la «Să fie război»

Şi totuşi, povestea de dragoste dintre atacantul Stelei şi asistenta lui Capatos dăinuie. Mai mult, pentru a elimina posibilele ciondăneli, Mihai Costea i-a interzis brunetei să se mai dezbrace în public sau să mai iasă prin cluburi fără el.
Fotoreporterii Libertății i-au surprins pe cei doi amorezi luni seara, pe la 20.15, la mall, ieşind de la filmul “Să fie război”.
El – gânditor, ea – veselă şi dezinvoltă. S-au suit în Audiul Cruduței şi s-au dus direct acasă, în apartamentul de pe Prelungirea Ghencea, acolo unde cei doi porumbei locuiesc de cinci luni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News