Cântăreţul nu vrea să-l lase pe Romică Bejenariu, poreclit Blondu, să scape nepedepsit şi spune că va face tot posibilul ca acesta să ajungă după gratii, mai ales că se resimte după bătaia primită. Tenorul încă are probleme cu auzul, în urma loviturilor încasate, şi a fost nevoit să îşi anuleze două concerte de pe urma cărora urma să primească 3000 de euro.
Acum el îi cere această sumă, drept despăgubiri, celui care l-a bătut. „Tot nu mă simt bine. Încă nu m-am refăcut complet. Am să merg la un control. Cea mai rea veste pe care pot să o primesc este că nu voi mai putea cânta niciodată. Sper să nu se ajungă acolo.
Vă daţi seama că eu trăiesc cu şi prin cântat. Am ajuns să mă tem pentru viaţa mea din cauza interlopilor. Nu înţeleg cum monstrul ăsta e în libertate”, a declarat Busuioc pentru adpm.ro.