Poliţia Română a organizat, astăzi, în Parcul Carol din Capitală, un concurs de biciclete, adresat celor cu vârste între 3 şi 18 ani. Copiii prezenţi la eveniment nu s-au sfiit să-şi arate talentul şi au participat cu îndârjire la toate probele concursului, întrecându-se în îndemânare, dar şi în aplicarea cunoştinţelor teoretice privind regulile de circulaţie.
Pentru prima categorie de vârstă, ce a inclus copiii între 3 şi 7 ani, proba a constat în trecerea printre jaloane cu tricicleta, respectând un traseu dinainte stabilit. Pentru cea de-a doua categorie de vârstă, între 8 şi 18 ani, concursul a constat în trei probe, respectiv: completarea unui chestionar cu întrebări pe teme rutiere, trecerea printre jaloane cu bicicleta şi de-a treia probă, cunoaşterea semnelor de circulaţie.
Câştigătorii au fost răsplătiţi cu premii constând în biciclete, accesorii pentru biciclişti, tricouri, iar cei care i-au însoţit au participat la o tombolă special organizată cu această ocazie, unde marele premiu a fost o bicicletă performantă.
Totodată, au fost împărţite pliante şi materiale promoţionale inscripţionate (afişe, bannere, tricouri), prin care cetăţenii au fost informaţi despre importanţa prevenţiei şi respectării regulilor în trafic.
Alături de poliţişti şi parteneri ai Poliţiei Române, la evenimentul prezentat de Gabriel Coveşeanu (Cove) au participat zeci de copii, însoţiţi de părinţi sau bunici.