„Cravata galbenă” sau vibrația autenticității

Marele handicap al regizorului și co-scenaristului, alături de James Olivier, anume acela că este fiul eroului său cinematografic, capcană a de înțeles chiar și pentru un profesionist titrat cum este Serge Ioan Celibidache ar fi fost edulcorarea. Ceea ce nu s-a întâmplat. Legătura filială cu subiectul nu l-a înmuiat, ci l-a preschimbat într-un mărturisitor lucid. Unul care, punând cap la cap secvențe de viață, restituie lumii, ne restituie nouă, românilor, un personaj covârșitor, strivitor de-a dreptul, oferindu-ne, mai important decât orice, o lecție de viață.

Să transpui într-un film o viață „ca-n filme”, îți trebuie o forță lăuntrică superioară. Iar să-l (re)interpretezi pe genialului muzician, așa cum o face John Malkovich, trebuie să fii înzestrat deopotrivă cu sensibilitate și experiență. Celibidache, un histrion în sensul superior al cuvântuiui, s-a interpretat singur. „Era”, spune Klaus Weiler în cartea pe care i-a dedicat-o, „un actor în cel mai înalt și frumos sens al cuvântului”, avea „o expresivitate aproape demonică”, o „enormă elocvență în mimică și gestică”.  De altfel, cei doi actori care îl interpretează – Ben Schnetzer, la prima și a doua tinerețe (între 20 și 50 de ani) și John Malkovich, la a treia și la ultima tinerețe – s-au armonizat fără cusur. Nu ai cum să fii decât un actor excepțional ca să poți „cânta” în duet cu Malkovich.  Evident, „partiturile” celor doi țin ele însele de performanță.

„Cravata galbenă” este un film frumos, fiindcă este un film nemilos. Spune adevărul despre Celibidache, așa cum l-ar fi spus el însuși, fără ocolișuri, fără răsuciri menite să-l îndulcească.

Suntem preveniți încă din titlu. Cravata galbenă este destinul pe care i l-a pregătit artistului un tată dur și obtuz. Este cravata de prim-ministru pe care i-o cumpărase din ziua în care s-a născut, încercând să-i ursească destinul, pe măsura ambițiilor sale. Ironia sorții face ca fiul să fi ajuns mai mult decât un vremelnic prim-ministru. Un Prinț al Muzicii.

Refuzând cravata glabenă, de care s-ar fi putut spânzura ca artist, își urmează, cu sacrificii de martir, vocația.

Își dirijează singur destinul, și-l construiește cărămidă cu cărămidă, nu de puține ori  cu pământul fugindu-i de sub picioare, într-un timp istoric teribil.

Filmul reușește să transmită, fără ostentație, ceea ce eroul a mărturisit, în toate chipurile – dorul de obârșii al unui om care a văzut lumea, pe a cărui hartă România a fost și a rămas o rană deschisă: „M-am născut român, am îmbătrânit român și am să mor român. Nu totdeauna a fost ușor să rămâi român, atunci când ți se cerea din toate părțile: . Eu am rămas român”.

Regizorul Serge Ioan Celibidache și-a îndeplinit cu profesionalism misiunea sa artistică. A reușit să lumineze din toate unghiurile un destin exemplar. A călcat pe zăpada proaspătă, cum spune personajul său, a reușit să fie zăpada însăși, în cea mai importantă dintre creațiile filmografiei sale.  

„Cravata galbenă”, care din 14 noiembrie va rula pe marile ecrane, trebuie văzut. Este o lecție de viață.. Este lecția de care avem nevoie – copiii noștri cu necesitate. Lecția de care avem nevoie într-o societate care compromite vocații și retează aripi.  

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.