Ultima zi a lunii mai este, practic, prima zi de concurs pentru toate tinerele care cred că pot impresiona cu formele apetisante ale posteriorului lor. Câştigătoarele acestei intreceri hot, alese de un juriu competent, cu ochiul format pentru frumos, în fruntea căruia va fi probabil însuşi CRBL,  vor avea şansa să apară în videoclipul piesei „Hey mama!”, realizat în studiorile HaHaHa Production. Dacă cineva îşi imaginează că hip-hoperul îşi va putea face de cap la preselecţia pentru cel mai frumos fund din România, se înşeală. Din juria face parte şi Elena, soţia lui CRBL, caere va sta cu un ochi la trupurile fetelor, şi cu unul la bărbatul ei. „Daca ProFM a lansat campania cu „Silicoane pentru fane” mă bucur că mi-a ramas şi mie o parte atractivă de „exploatat” pentru clipul meu. Ideea mi s-a concretizat în minte când am aflat că în această perioadă s-au implinit 65 de ani de la inventia bikinilor. Şi eu spun ca este o invenţie ce merită apreciată la adevărata ei valoare. Numai bună pentru Hey mama!”, a explicat CRBL „fierbintele” său demers.
Fetele trebuie să ştie că între 11 iunie şi 16 iunie vor fi votate pe site, iar pe 17 iunie vor fi anuntate cele 20 finaliste. Acestea vor participa pe 19 iunie la un super eveniment cu toate ingredientele unei superdistracţii: piscină, soare, muzică bună. Doar 10 vor fi alesele care, cu posterioarele lor,  vor încinge atmosfera în videoclipul lui CRBL. De azi, detaliile concursului sunt afisate pe www.crbl.ro.
 
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai
Viva.ro

„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
Libertateapentrufemei.ro
„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Adevarul.ro
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Observatornews.ro
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI