CRBL a făcut recent declarații despre amploarea pe care a luat-o subiectul noii sale relații cu Olga Guțanu. În urma imaginilor cu el și Olga, artistul a fost abordat la un eveniment monden pentru a-și exprima punctul de vedere asupra mediatizării intense.

Deși CRBL și Olga Guțanu nu au confirmat oficial relația lor, imaginile publicate de Spynews.ro au vorbit de la sine, stârnind curiozitatea și discuțiile în lumea mondenă. În cadrul evenimentului, CRBL a fost întrebat despre noua sa relație, un subiect care a acaparat atenția publicului în ultima perioadă. Provocat să creeze un articol despre el însuși și să transmită ceea ce ar dori să se știe despre el, CRBL a împărtășit câteva gânduri sincere.

„Este foarte frumoasă viața, mai ales dacă ne-am trăi-o pe a noastră, nu pe a altora. Nu poți controla nici presa, nu poți controla nici oamenii. Fiecare crede ce vrea, fiecare își imaginează ce vrea. Eu îmi văd de viața mea, mult mai simplu. Merg înainte cu ziua de mâine, nu mai pot pleca urechea, de fiecare dată, la tot ce apare. Este evident că uneori sunt deranjat, dar experiența aceasta, de 20 de ani, mă face să trec mult mai ușor”, a declarat CRBL pentru Spynews.ro.

Olga, presupusa iubită a lui CRBL (7)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Artistul a subliniat că vârsta este doar o cifră și că oamenii ar trebui să uite cuvântul „trebuie”. „Să trăim cum simțim”, a fost îndemnul său, încurajându-și fanii să nu se lase influențați de presiunile sociale și să își urmeze inima.

„Cifrele din buletin sunt doar pentru cei care uită ce vârstă au”

CRBL a transmis, de asemenea, că nu ține cont de gura lumii și nu este afectat dacă există persoane care nu îl plac.

„E foarte simplu, cifrele din buletin sunt doar pentru cei care uită ce vârstă au. Tot ce ar trebui să facem ar trebui, din punctul meu de vedere, să uităm că există trebuie. Hai să trăim cum simțim, pentru că este mai simplu și mai ușor și să nu mai plecăm urechea la ce spune mama, tata, prietenii, vecinii, pentru că asta este doar părerea lor. Eu sunt mult mai simplu ca om, trăiesc cu ziua de mâine, așa cum am spus. Fac ce simt, dacă plac, bine, dacă nu plac, iar bine”, a mai adăugat artistul.

CRBL și Elena au divorțat după 16 ani de căsnicie

CRBL și Elena au divorțat după 16 ani de căsnicie, iar anunțul a fost făcut de aceștia în mediul online. Ei nu au vorbit despre motivele care au dus la ruptură, însă au mărturisit că au reflectat profund asupra situației, înainte de a lua această decizie importantă. Anunțul celor doi vine după ce au participat recent la emisiunea „Power Couple”.

Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia
Recomandări
Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia

Cei doi au împreună o fetiță, iar căsnicia lor a fost una discretă de-a lungul anilor. „Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună. După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alessiei.

Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună. În această perioadă de schimbare, ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru. Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț. Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile. Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena”, a scris CRBL pe Instagram.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Adevărul neștiut despre averea lui Călin Georgescu! Uluitor ce modificări s-au făcut chiar în ultimele 48 de ore: „Estimez că...”
Viva.ro
Adevărul neștiut despre averea lui Călin Georgescu! Uluitor ce modificări s-au făcut chiar în ultimele 48 de ore: „Estimez că...”
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a operat pe Clinton, Putin”
Adevarul.ro
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a operat pe Clinton, Putin”
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Georgescu îl critica dur pe Donald Trump, în iulie 2024: "Nu mai e ce a fost". I-a numit pe JD Vance şi Georgia Meloni "viruşi"
Observatornews.ro
Georgescu îl critica dur pe Donald Trump, în iulie 2024: "Nu mai e ce a fost". I-a numit pe JD Vance şi Georgia Meloni "viruşi"
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu
HOROSCOP
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI