Pe Insula Faimoșilor de la „Survivor România” 2022 s-a discutat mult despre Marian Drăgulescu după ce acesta a fost trimis în exil. „S-a întâmplat ce trebuia să se întâmple, Marian a fost trimis în exil”, a spus CRBL cu zâmbetul pe buze în fața camerelor de filmat.

Colegii lui au spus că sunt de acord, iar Elena Chiriac a reacționat: „Mi se pare că e detașat de Survivor, mi se pare că nu e cu noi, aici”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

CRBL a ținut să explice poziția lui referitoare la Marian Drăgulescu, chiar l-a și atacat, a explicat că dacă nu se adaptează, acesta poate ajunge rapid acasă, poate fi eliminat din competiția din Republica Dominicană. „Eu cred, și puteți să mă înjurați pentru treaba asta, că lui îi pasă doar de imaginea lui de acasă. Nu-i pasă de puncte, îi pasă de cum e acasă, de imaginea pe care el crede că o are.

Îmi doresc ca Marian să pună cap la cap tot ce s-a vorbit, tot ce s-a spus, să mai lase din caracterul lui individualist, caracterul lui orgolios care știe multe și să învețe cum să se integreze în acest grup ca să putem merge mai departe. Altfel, are un singur drum, spre casă.

Sunt curios cum se va întoarce Marian din exil, ce va zice la consiliu. Nu știu dacă se va înrăi împotriva noastră sau va analiza constructiv ce i-am spus și se va coborî de acolo unde crede că este, să vină lângă noi și ușor, ușor să construim o relație cu grupul”, a declarat el aseară, la „Survivor România”.

Marian Drăgulescu a participat la consiliu și nu s-a arătat deranjat de decizia Faimoșilor de a-l trimite pe el în exil. Faimosul și-a ocupat timpul, a exersat pentru probele de la „Survivor”, a improvizat și s-a antrenat pentru următoarele jocuri.

Urmărește-ne pe Google News