Gestul lui CRBL a stârnit reacţii dure din partea oamenilor de cultură, dar şi a locuitorilor din Târgu Jiu, care sunt mândri de simbolul oraşului lor. Interpretul era în drum spre Vulcan, unde a susţinut un concert, însă s-a oprit în oraşul lui Brâncuşi ca să facă o glumă deloc inspirată. Simbolul înălţat în cinstea eroilor neamului a fost asemuit de CRBL cu un organ sexual.
Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor, care de câţiva ani cere repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, califică gestul artistului drept o prostie: “O, Dumnezeule! Revoltător! Este o batjocură la adresa lui Brâncuşi, a operei lui, dar mai ales a poporului român. Ar putea să-şi ceară scuze faţă de Constantin Brâncuşi. Un gest ca al lui CRBL, dacă aşa îl cheamă, poate sfărâma imaginea unei ţări. Eu consider că este un atac asupra imaginii României”, ne-a spus Laurian Stănchescu.
Şi-a cerut scuze pe Facebook
După ce a văzut ce scandal a iscat cu fotografia sa, CRBL şi-a cerut ieri scuze pe Facebook. “Departe de mine gândul de a întina numele şi moştenirea lăsată de marele Brâncuşi. Dacă am greşit, sunt şi eu om”, a scris cântăreţul.
«Dacă era la noi, îl omora lumea»
- Emilia Calotă, localnic Târgu Jiu: “Nu a fost deloc un gest frumos, pentru că aceasta este o operă ce face cinste oraşului nostru şi întregii ţări. Să o murdăreşti în acest fel cu prostia ta?! Nu e corect!”
- Petru, turist, Alba Iulia: “Este un gest incalificabil. Ce o fi vrut să realizeze prin asta? Cu opera lui Constantin Brâncuşi poate el să îşi permită aşa ceva?! Nu ştiu dacă merită şi comentat.”
- Shadi, turist palestinian: “Dacă era la noi, îl omora lumea, pentru un simbol aşa important. La noi, cu religia şi cu tradiţiile nu se face aşa ceva. De vină sunt părinţii lui, că nu i-au dat educaţie.”
- Michael Scharz, jurnalist german: “Nu ştiu cine este persoana. Opera este un simbol, iar figura lui, aici, exprimă cu totul altceva decât ar trebui. Gestul este un pic deplasat.”