După divorțul de Elena, cu care are un copil, CRBL a fost surprins în compania Olgăi Guțanu, o tânără fotomodel. Mult timp s-a ferit să vorbească despre relația cu aceasta, însă ieri, în emisiunea „La Măruță” de la Pro TV, artistul a făcut mai multe dezvăluiri despre viața lui și despre „noul CRBL”.

Întrebat ce nu ar mai face pe viitor din lucrurile din vechea căsătorie, CRBL a dat un răspuns diplomat și a dat de înțeles că acum îi pasă mai mult de el. „Am grijă de mine cât se poate de mult și de bine, eu nu sunt egoist, eu sunt foarte săritor și foarte darnic, adică țin la cei pe care îi iubesc și familia și tot ce este aproape, dar la urma urmei ne naștem singuri și murim singuri. Deci eu știu ce e mai bine pentru mine, ce îmi lipsește, ce nevoi am, eu știu când plâng, eu știu când râd cu adevărat.

Adică sunt puțin mai atent și la partea asta pentru că timpul trece atât de repede. Am 46, dar asta scrie în buletin, mie oglinda nu îmi spune asta. Nu am nicio legătură cu această cifră”, a spus el.

CRBL: „Oamenii tot cataloghează diferența asta de vârstă”

Întrebat de diferența de vârstă dintre el și actuala iubită, CRBL are 46 de ani, iar Olga 23, cântărețul a adăugat: „Da, e mai mare. Eu sunt mai cu experiență așa! Să tot fie! Sunt! Ce contează? Nu contează cifra!

Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”
Recomandări
Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”

Oamenii tot cataloghează diferența asta de vârstă și am tot citit comentarii în care…Ce nu înțeleg eu este că există o limită cu care lumea e de acord. Diferența de vârstă să fie de 5 ani sau 7 ani și dacă ai trecut peste nu e bine, e rău.

Nu înțeleg cine a pus asta, cum? Fanii știu tot, și ce am greșit și ce n-am greșit, e ceva rău de tot acolo. Dar e amuzant când văd cum alții își trăiesc viața lor prin intermediul vieții mele cumva. Trăiți-vă viața voastră fiecare”, a mai zis el în direct la Pro TV.

crbl presupusa iubita neversea 2024Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Cine e Olga Guțanu, noua iubită a lui CRBL

Presupusa iubită a lui CRBL are 23 de ani și este din Republica Moldova. Olga Guțanu, finalistă la un concurs de miss la Bușteni, în 2022, este fotomodel și este foarte activă pe rețelele de socializare.

CRBL și Elena au divorțat după 16 ani de căsnicie

CRBL și Elena au divorțat după 16 ani de căsnicie, iar anunțul a fost făcut de aceștia în mediul online. Ei nu au vorbit despre motivele care au dus la ruptură, însă au mărturisit că au reflectat profund asupra situației, înainte de a lua această decizie importantă. Anunțul celor doi vine după ce au participat recent la emisiunea „Power Couple”. Cei doi au împreună o fetiță, iar căsnicia lor a fost una discretă, de-a lungul anilor.

Primul sondaj pentru alegerile prezidențiale. Suveraniștii ar câștiga turul I. Cine ar putea câștiga turul doi
Recomandări
Primul sondaj pentru alegerile prezidențiale. Suveraniștii ar câștiga turul I. Cine ar putea câștiga turul doi

„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună. După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alessiei.

Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună. În această perioadă de schimbare, ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru. Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț. Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile. Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena”, a scris CRBL pe Instagram.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

1Gin   •   12.09.2024, 16:07

Oglinda ar trebui să-i spună adevărul, nu arată de 46 de ani, e adevărat, ci de 64.

diss1958   •   11.09.2024, 15:03

crbl .. multe tatuaje ,creior zero barat .Mai bine pentru fosta soție: a scăpat de un papagal.

Gladiator   •   11.09.2024, 10:06

Eu sunt mai cu experienta, asa, dar mai putin la limba romana

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Observatornews.ro
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI