Cum aspiranţii la marele premiu sunt mult mai pregătiţi decât anul trecut, vor promova în etapa ulterioară doar cei care întrunesc aprecierea unanimă a juriului, exprimată prin trei steluţe aurii. Connect-R, CRBL şi Monica Petrică sunt juraţi exigenţi şi cu experienţă temeinică, astfel că au “promovat” cei cu mult talent, dar care au dedicat dansului lungi ore de pregătire.
Scena s-a umplut, la un moment dat, cu un grup de copii, din Suceava, satul Bălcăuţi, care formează trupa “Kazaciok”.
Supuşi tirului întrebărilor juraţilor, s-a dovedit că majoritatea copiilor sunt rude între ei, vin la pregătiri neîmpinşi de la spate de părinţi, doar pentru că iubesc să danseze. “90% dintre săteni sunt ucrainieni, iar kazaciok înseamnă în această limbă ‘luptător ucrainian’”, spune antrenorul, profesorul de sport care îi antrenează pe cei mici.
După ce au dansat pe scena vestitul cazacioc, CRBL l-a provocat pe Connect-R să repete pe scenă câteva mişcări executate de copii, dar nici unul dintre ei nu s-a încumetat să le facă, spunând că este necesar un antrenament serios înainte de a executa acele mişcări.
Care este verdictul juraţilor şi ce mişcari li s-au părut celor doi artişti extrem de greu de executat, urmează a fi dezvăluit duminică, la “Romania Dansează”.