Cei doi artiști s-au transformat în această ediție de la Te cunosc de undeva! în Screamin Jay Hawkins și au câștigat gala cu piesa „I put a spell on you”, care le-a ieșit foarte bine.

CRBL și Radu Țibulcă au reușit să demonstreze că merită să câștige gala de aseară cu transformarea inegalabilă în Screamin Jay Hawkins cu piesa „I put a spell on you”.

Cei doi au fost la egalitate cu Nicole Cherry și Juno care s-au transformat în Sia și au cântat piesa „Unstoppable”, potrivit Antena 1.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

ADDA și Radu Bucălae au avut ultimele puncte de oferit și cu ajutorul lor, CRBL și Radu Țibulcă au câștigat ediția.

Chiar dacă Nicole Cherry și Juno au mai avut de oferit cele 5 puncte, ei le-au oferit tot echipei CRBL și Radu Țibulcă, dând dovadă de corectitudine. Cei doi s-au bucurat foarte tare când au aflat că au câștigat ediția și au ținut să le mulțumească tuturor care i-au ajutat.

Despre „Te cunosc de undeva!”

Ajuns deja la al 19-lea sezon, transforming show-ul Te cunosc de undeva!, vine cu o abordare cu totul şi cu totul nouă și cu o mulțime de surprize. Opt cupluri de artişti în mare formă au spus magistralului show al transformărilor și promit un spectacol în mare formă.

Astfel, CRBL şi Radu Ţibulcă, Nicole Cherry şi Juno, Anca Ţurcaşiu şi Jean Gavril, Damian Drăghici şi Cristina Stroe, ADDA şi Radu Bucălae, Amna şi Misha, Codruţa Filip şi Valentin Sanfira şi Wrs şi Emilian sunt cei pe care ruleta personajelor îi va trece prin tot felul de emoţii de-a lungul întregului sezon, în fiecare sâmbătă de la ora 20.00 pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Pepe și Alina Pușcaș revin în rolul de prezentatori, iar Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob şi Aurelian Temişan își ocupă locurile la masa juriului. De asemenea, Mihai Petre revine la Te cunosc de undeva!, în calitate de jurat permanent în cel de-al 19-lea sezon.

Urmărește-ne pe Google News