„Eu am fost cu ideea de a lua un câine. Gabi nu a fost împotrivă, dar nici nu a venit neaparat cu ideea asta. El a mai avut câine, ştia ce înseamnă să ai câine. Eu îmi doream să am câine şi stăteam la apartament, iar Gabi îmi explica atunci că un câine nu e o jucărie. Dacă tu aduci un câine, trebuie să ai timp. Când am ajuns la Luiza mi-a spus că ar trebui să dea drumul la câini şi care vine la mine, ala e al meu. A venit aia care era cea mai mică dintre ei şi a rămas la picioarele mele”, a dezvăluit Crina Abrudan,  pentru Antena Stars.

„Avem şi pisici. Acum se înţeleg bine. Avem o pisică pe care o ţinem în casă, e mai micuţă, a avut o soartă mai grea. Am decis să o ţinem în casă. Au făcut dezastru prin casă, pisica la muşcat şi pe Gabi . Ne-am trezit cu şoareci în garaj şi am zis că aduc eu o pisica acasă. Am ajuns să avem 10 pisici. La noi maşinile stau afară, în garaj stau pisicile”, a precizat vedeta.

Crina Abrudan și Gabi Popescu, fostul fotbalist, s-au căsătorit civil, în urmă cu aproape doi ani.  Chiar dacă arată impecabil, fosta știristă recunoaște că totul se datorează genei sale. Crina Abrudan s-ar interna la o clinică de dezintoxicare, pentru a scăpa de unele obiceiuri nesănătoase. Oricât de mult și-ar dori să ducă o viață alimentară sănătoasă, Crina Abrudan recunoaște că nu poate sta departe de micile plăceri ale vieții: băuturile carbogazoase cu mult zahăr.

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”
Recomandări
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

Citește și

Libertatea a refăcut după 6 ani o fotografie cu aceleași personaje: trei copii romi, aruncați de stat într-un centru de plasament dur! Povestea lipsei de șansă din România

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI