Numărătoarea inversă a început. A mai rămas mai puţin de trei săptămâni până la începerea celui mai aşteptat eveniment sportiv al anului: Jocurile Olimpice 2012. Capitala Regatului Unit al Marii Britanii va găzdui în acest an evenimentul.
Trustul Intact îşi trimite cei mai buni reporteri la Londra, printre care şi frumoasa prezentatoare a ştirilor sportive, Crina Abrudan. Împreună cu Gabi Balaşu de la Antena 3 si Magda Bucur, reporter special al Observatorului, Crina va realiza foarte multe transmisii în direct, ştiri şi reportaje, astfel încât telespectatorii să fie în permanenţă informaţi despre evoluţia sportivilor români în competiţie, dar nu numai.
În plus, Crina Abrudan va fi şi gazda unor ediţii speciale transmise din studioul GSP TV pe care postul de televiziune îl amenajează special la Londra pe durata Olimpiadei.
„Este pentru prima dată când merg la o Olimpiadă şi sunt foarte încântată că voi ajunge acolo. Este o provocare din punct de vedere profesional si am emotii, pentru ca ştiu ca nu va fi usor. Sunt perfecţionistă şi îmi doresc să iasă totul foarte bine”, a declarat Crina Abrudan.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
FANATIK.RO
Ea este cea mai zgârcită femeie din istorie. Avea o avere de miliarde de dolari, dar mânca resturi și nu se spăla. Unde au ajuns banii ei în cele din urmă
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
FANATIK.RO
Acesta este vaporul de lux al soților Ceaușescu. A fost construit cu cele mai bune materiale, are interioare de lux și poate fi închiriat
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
"Trăim printre gunoaie". Oraşul îngropat sub deşeuri unde s-a decretat stare de alertă de pericol ecologic
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență